Purtat de elanuri patriotice, ies cu unul dintre nepoteii mei pe strazile de prin unele orase pe care le vizitam, ca sa-i prezint frumusetile locului. Pentru ca dragul meu urmas este la vârsta aceea minunata la care descopera ca ,,Mult e dulce si frumoasa/ Limba ce-o vorbim,/Alta limba-armonioasa/Ca ea nu gasim”, exersam intru imbogatirea vocabularului sau.
La inceput, s-a aratat interesat de prezenta bannerelor electorale. Mi-a cerut sa-i explic. N-am putut. I-am repetat cuvintelul care ma scoate din asemenea situatii: absurd. Pentru ca, intr-adevar, e absurd sa-i vad pe banner pe Ponta, Antonescu, Blaga etc, dar sa votez pe cineva din culise, pe care nu-l pot cunoaste decât daca incep sa fac arheologie electorala.
Apoi, mirat, a vazut ranile strazilor si ale trotuarelor. I-am raspuns mirarii, invatând un cuvânt nou: groapa. A strâmbat din nas. Am ocolit cât am putut gunoaiele agresive ale strazilor, dar, in fata unei alte mirari, am fost nevoit sa procedez iar la o imbogatire a vocabularului, adaugând: mizerie. Confruntat cu haitele de câini care solicitau imperativ sa le oferim de-ale gurii, am rostit inca un cuvânt: maidanez.
Dupa fiecare dintre aceste cuvinte, pe fata nepotelului aparea o grimasa pe care, daca ar fi vazut-o, administratorii spatiului public, numai fericiti n-ar fi fost. Atunci, m-am dus iar la Poet si mi-am zis ca, uneori, limba româna nu ne mai aduce miere pe buze, ,,atunci când o cuvântam”. Imi amintesc, in asemenea situatii, de povestea aceea minunata cu hainele noi si preafrumoase ale imparatului.
Care imparat, nespus de fericit, nu purta, de fapt, vesminte. Era gol-pusca. Sfetnicii si toti cei care roiau in jurul lui, cu spinarile mereu aplecate, rosteau insa obsesiv: ,,Ce haine stralucite! Ce trena frumoasa! Ce croiala minunata!”. Numai ca, din intâmplare, a intrat in sala tronului un copil care, vazându-l gol-puscă pe imparat, a strigat adevarul: ,,Imparatul e gol!”…
Ma intreb, pornind de la aceasta minunata poveste, de ce nu-si angajeaza primarii, in posturile de consilieri, niste copii care să le spuna adevarul? Oricum, acesti consilieri ar fi mai eficienti decât cei care sfideaza adevarul perceptiei elementare. Angajarea copiilor n-ar rezolva insa treaba decât daca edilii ar fi normali la cap si ar pricepe imediat sugestiile acestora, pentru ca, altfel, pruncii ar putea cuvânta, dezamagiti, precum Micul Print al lui Antoine de Saint-Exupéry: ,,Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si e obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
