Între manifestările spontane și mobilizările a mii de oameni există o mică diferență. Dar când la o astfel de manifestare se adună sute de mii, este o altă poveste.
Omul tinde să-și exprime nemulțumirea, făcându-și tot sieși rău, atunci când îi ajunge cuțitul la os. Lipsindu-se de hrană, aruncându-se de pe stâlpi sau clădiri, chiar dându-și foc.
Greva este de fapt o formă de protest care presupune încetarea lucrului, pentru a obține satisfacerea unor revendicări de ordin economic, social, politic etc. Indiferent că este spontană, de avertisment, japoneză sau autorizată legal, rămâne apanajul sindicatelor. A început să-și piardă din eficacitate, odată ce rezultatele ei se rezumau doar la promisiuni.
N-a fost grevă! Doar… miting
În anii ’80 eram mobilizați pentru defilări, mitinguri în sprijinul păcii, gaura din ozon sau un NU hotărât împotriva bombei cu neutroni.Împlinim în decembrie, 30 de ani de concurență în presa „liberă”. Fiecare ziarist a avut la dispoziție libertatea propriei conștiințe, în a căuta adevărul. Citesc în Deșteptarea din 18 februarie 1992 un reportaj despre cel mai mare miting organizat de sindicate, la Bacău.
Articolul este semnat de Mircea Lupu: „Confederațiile Frăția, Alfa și C.N.S.L.R au reușit să adune în după-amiaza zilei de vineri 14 februarie a.c., în spațiul din fața Prefecturii județului Bacău, circa 7.ooo – 8.000 de persoane, cu ceva sub numărul celor veniți, în același loc și cam la aceeași oră, în decembrie ’ 89.
Acum, la peste 2 ani de la Revoluție, pe oameni îi unesc aproximativ aceleași nemulțumiri, doar «adaptate» condițiilor post-comuniste: lipsa unei reale transparențe din partea Guvernului, scăderea nivelului de viață ca urmare a creșterii prețurilor, lipsa de preocupare a Executivului pentru realizarea unui program concret… Se scandează: Hoții! Hoții!” Sună de parcă nici n-a trecut atâta timp.
Doi ani mai târziu, pe 28 ianuarie 1994, „La Comănești minerii sunt în grevă”, consemna fotoreporterul Costel Pletosu. Mișcările sindicale din bazinul carbonifer Gorj au avut ecou și aici. „Toți cei 4236 salariați ai I.M.Comănești se află în grevă generală. Un număr de 80 mineri comăneșteni s-au deplasat la Târgu Jiu, vicepreședinții Dumitru Cornea și Ion Gherasim alăturându-se greviștilor foamei…
Întregul efectiv (cifrat la aproape 75 mii de salariați), al celei mai mari regii din mineritul românesc a oprit lucrul. Principalul motiv al declanșării conflictului de muncă îl constituie falimentarea Regiei prin livrarea gratuită a cărbunelui – în valoare de 120 miliarde lei – către RENEL”. În niciun deceniu, minele s-au închis și ortacii au fost disponibilizați.
La fel și porțile atâtor fabrici. Mulți și-au luat salariile compensatorii și le-au depus, crezând că investesc, la Caritas.
„Explozie la miezul nopții”
Firesc, mișcările de protest au ținut și țin prima pagină a ziarelor și jurnalelor de știri de la radio și televiziune. Unii lideri de sindicat, fraternizând cu patronatele, delapidând fondurile, au ajuns la pușcărie.
Încet- încet, mitingurile au căpătat tentă politică. Protejați de numeroși polițiști și jandarmi, sindicaliștii, din ce în ce mai puțini, au avut ca loc de adunare tot spațiul din fața Prefecturii, îngrădit preventiv cu garduri din metal. De multe ori, numărul forțelor de ordine îl depășește net pe cel al manifestanților.
Dacă oamenii văd că niciun reprezentant al puterii nu-i bagă în seamă, răresc rândurile, răcorindu-și năduful la una mică sau o bere. Unde sunt manifestările spontane, seara târziu prin centru, cu drapele fluturând pe mașini? Cu chiote și strigăte de „Hai!” și nu „Jos!”? A fost o „Explozie la miezul nopții”, în centrul orașului, într-o zi de noiembrie ’93. Atunci i-am învins pe galezi la Cardiff.
„Orașul era pustiu”, consemna Marcian Popa. „Doar în fața«Decebalului», câteva zeci de persoane ascultau cu inimile pline de speranță, transmisiunea unui Ion Ghițulescu mai emoționat ca niciodată. Era 3-2 pentru formația noastră. Într-un final care ni s-a părut un veac, vine ultimul fluier al arbitrului italian Pairetto și Bacăul explodează. De la geamuri începe să cadă ploaia de confetii, amintindu-ne de Mondialele din ’78 găzduite de Argentina. Se aud din ce în ce mai tare, toate instrumentele care pot produce zgomot.
La etajul opt al blocului situat deasupra «Selectului», un acordeon își face simțită prezența, cu acordurile «Mulți ani trăiască!». În nici un sfert de oră, Calea Mărășești este asaltată de aproape 1000 de oameni, care scandează la nesfârșit numele eroului de la Los Angeles, Ilie Dumitrescu.” Așa mai zic și eu miting spontan.
S-a repetat de câte ori echipele noastre învingeau în jocuri decisive. Mitingurile pot fi și aviatice, așa cum și protestele pot și trebuie să fie însoțite de fair-play. Stimați actuali și viitori guvernanți, când profesorii, cei care au grijă de liniștea și de sănătatea noastră, ies în stradă, așteaptă ca promisiunile să devină realitate.
Ar trebui să nu mai pierdeți nopțile pe la televiziuni și să votați legile, conform propriei conștiințe. Deșteptarea!!!
