Salariatii BRD-Groupe Société Générale (BRD-GSG), membri ai Sindicatului Impact, au intrat, de luni, 7 decembrie, in greva japoneza.
Cu banderole albe pe brat, salartiatii sunt la locurile lor de munca si presteaza servicii pentru clientii bancii, dar in acest fel protesteaza impotriva refuzului conducerii institutiei de a solutiona cele sase revendicari formulate de sindicat, intre care majorarea cu 100 de lei a salariului de baza pentru salariatii cu minim trei ani vechime, pastrarea primei de participare a salariatilor la profit, acordarea unei prime de 700 de lei net pentru procurarea de tinute conform cerintelor bancii si reintroducerea în contractul colectiv de munca a unui program de pensionare anticipata.
Protestul va continua, neintrerupt, pâna la sfârsitul anului. „Motivul pentru care am hotarât protestul sub aceasta forma – ne-a declarat presedintele sindicatului, Cristian Mocanu – este dat de faptul ca in sedinta Comitetului de Directie al BRD-GSG din 20 noiembrie conducerea bancii a decis sa nu faca o alta oferta sindicatului nostru. Aceasta pentru mine este sinonim cu a fi refuzate toate cele sase revendicari formulate de noi.
Daca nu vom primi o alta oferta, de la inceputul anului viitor vom vedea cum continuam protestul. Pâna atunci sutem deschisi la discutii”.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.