15 noiembrie 2024

Aerostar- FC Argeș (sâmbătă, ora 11.00, stadion „Aerostar”)

Greu, dar nu imposibil

Al doilea meci consecutiv acasă pentru Aerostar. Și a doua victorie la rând? Greu, dar nu imposibil. După ce duminica trecută au spart gheața, reușind primul succes stagional (3-1 cu Luceafărul Oradea), „aviatorii” se pregătesc de un test mult mai dificil. De data aceasta în compania Argeșului, echipă care nu a cunoscut încă înfrângerea în actuala ediție de campionat. Cu toate că întâlnesc un adversar superior, băcăuanii abordează cu încredere partida de sâmbătă, contra elevilor lui Emil Săndoi.

„Avem un moral bun și jucăm acasă, ceea ce reprezintă un avantaj în condițiile în care publicul se află alături de noi. Cunoaștem forța Argeșului, însă avem încredere că putem obține un nou rezultat pozitiv. Important este să jucăm cu determinarea arătată contra Luceafărului și să evităm erorile care ne-au costat pierderea a numeroase puncte în trecut”, a declarat antrenorul Cristi Popovici, care va trebui să redeseneze axul central al apărării în condițiile în care Florescu este accidentat, iar Alin Mutu ar putea fi învoit deoarece se va căsători în acest weekend.



Programul etapei a opta

Sâmbătă, 22 septembrie, ora 11.00: ACS Energeticianul- Daco-Getica București, Metaloglobus București- Dacia Unirea Brăila, Pendurii Târgu-Jiu- Ripensia Timișoara, CS Balotești- ACS Poli Timișoara, Aerostar Bacău- FC Argeș. Ora 12.30: Luceafărul Oradea- Academica Clinceni. Ora 15.00: ASU Politehnica Timișoara- CS Mioveni.

Duminică, 23 septembrie, ora 11.00: Chindia Târgoviște- Farul Constanța. Ora 18.00: Universitatea Cluj- Petrolul Ploiești.

Partida Sportul Snagov- UTA Arad s-a disputat aseară.

Clasamentul Ligii a II-a

1. Acad. Clinceni 7 6 0 1 22-3 18p.
2. Sportul Snagov 7 5 2 0 12-3 17p.
3. Petrolul Ploiești 7 5 1 1 12-2 16p.
4. CS Mioveni 7 5 0 2 14-6 15p.
5. FC Argeș 7 4 3 0 11-5 15p.
6. Pandurii Tg. Jiu 7 4 2 1 16-8 14p.
7. UTA Arad 7 4 1 2 10-6 13p.
8. „U” Cluj 7 4 0 3 12-7 12p.
9. Chindia 7 3 2 2 8-8 11p.
10. Energeticianul 7 3 1 3 11-12 10p.
11. Daco-Getica 7 2 3 2 11-15 9p.
12. Ripensia Timiș. 7 2 2 3 10-13 8p.
13. ASU Politehnica 7 2 1 4 6-9 7p.
14. Metaloglobus 7 2 1 4 6-14 7p.
15. Farul Constanța 7 2 0 5 13-17 6p.
16. Luceafărul 7 1 2 4 7-14 5p.
17. Aerostar Bacău 7 1 1 5 10-14 4p.
18. ACS Poli Timiș. 7 1 1 5 9-18 4p.
19. Dacia Unirea 7 0 3 4 5-20 2p.
20. CS Balotești 7 0 2 5 4-15 2p.

Încă o schimbare de antrenor!

Mai mult de un sfert din divizionarele secunde și-au schimbat antrenorul în aceste prime șapte etape ale campionatului. Astfel, după ACS Poli Timișoara, Dacia Unirea Brăila, Ripensia, CS Balotești și Energeticianul, a venit și rândul Farului Constanța să mute la nivelul băncii tehnice. Supărat pe cele două înfrqngeri consecutive suferite de echipa sa, Ion Barbu a demisionat de la Farul, conducerea constănțenilor încercând să găsească un nou technician până la jocul de duminică, de la Târgoviște.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014