Cel mai greu meci al anului pentru voleibalistele Științei Bacău. Sâmbătă, de la ora 17.00, studentele primesc vizita campioanei și, totodată, a liderei autoritare a Diviziei A1, Alba Blaj. Formația antrenată de Darko Zakoc vine în Bacău după ce sâmbăta trecută a câștigat cu 3-0 derby-ul cu Dinamo, iar la mijlocul săptămânii s-a impus, cu același scor, în fața lui Vasas Budapesta, în Liga Campionilor.
„Știm cât de dificil este acest joc, însă noi ne dorim mult să facem o figură frumoasă. Consider că dacă echipa se va concentra așa cum știe să o facă, putem oferi un spectacol plăcut publicului pe care-l așteptăm în număr mare la sală”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă.
Ca și runda precedentă, la Galați, tehnicianul băcăuan este tentat să o folosească pe Tina Grudina ca „universal”, în condițiile în care centrul ar urma să fie acoperit de Georgiana Faleș și Laura Pihlajamaki. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, băcăuancele se află în continuare în cursa pentru locul 3, pe care și-l dispută cu CSM Târgoviște, singura echipă care a învins Blajul în acest sezon de Divizia A1. Singura?
Programul complet al etapei a 20-a (22 februarie): CSM Târgoviște- Belor Galați, Știința – Alba Blaj, Dinamo- FC Argeș, CSO Voluntari- CSM Medgidia, Rapid- „U” NTT Data Cluj. CSM Lugoj stă. Clasament: 1) Alba Blaj 49p., 2) Dinamo 45p., 3) CSM Târgoviște 40p., 4) Știința 39p., 5) CSM Lugoj 28p., 6) Belor Galați 26p., 7) FC Argeș 20p., 8) CS Medgidia 16p., 9) „U” NTT Data Cluj 14p., 10) Rapid 6p., 11) CSO Voluntari 2p.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.