De ce această temă
Explicaţia cea mai la îndemână este că suntem în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal (Qatar, 20 nov. – 18 dec. 2022), când ne reactivăm cunoştinţele din domeniu, conform sloganului că tot românul se pricepe la politică, fotbal şi limba română. Este adevărat, dar mai este un motiv, cel puţin în ceea ce mă priveşte: cu ceva timp înainte de 25 septembrie, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea antrenorului Constantin Teaşcă, dar şi după această dată, am aprofundat acest subiect până la partea de terminologie. Aşa am găsit într-o carte exemplar alcătuită: „Fotbal de la A la Z. Fotbalul românesc de-a lungul anilor”, de Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran (Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1984) aprecieri la adresa antrenorului formaţiei „Dinamo” Bacău, dar şi un glosar de termeni. Am extras de aici conţinutul descrierii unor sintagme care presupun comiterea de greşeli în timpul jocului. Nota bene: explicaţiile sunt la nivelul anului 1984.
Lovitura liberă indirectă
Mai întâi Mihai Ionescu şi Mircea Tudoran ne servesc definiţia aferentă: este acea lovitură liberă „din care nu se poate înscrie un gol decât dacă mingea, înainte de a intra în poartă, a fost atinsă sau jucată de un alt jucător (coechipier sau adversar)”. Sunt înregistrate cinci situaţii când un jucător poate comite o greşeală penalizată de arbitru:
- Situaţia nr. 1 – cel în cauză „joacă de o manieră considerată periculoasă de către arbitru (de exemplu, încearcă să lovească mingea cu piciorul în timp ce aceasta este ţinută de portar)”;
- Situaţia nr. 2 – jucătorul „atacă în mod corect, adică cu umărul, atunci când mingea nu este la distanţă de joc, de jucătorii interesaţi, şi aceştia sunt hotărâţi să nu încerce să o joace”;
- Situaţia nr. 3 – jucătorul, „nejucând mingea, face în mod intenţionat obstrucţie unui adversar, adică aleargă între adversar şi minge sau se interpune în aşa fel încât constituie un obstacol pentru adversar”;
- Situaţia nr. 4 – jucătorul îl „atacă pe portar, [în] afară de cazurile în care acesta:
- a) ţine mingea;
- b) jenează un adversar;
- c) se află în afara suprafeţei sale de poartă”;
- Situaţia nr. 5 – jucătorul, „fiind portar,
- a) face mai mult de patru paşi ţinând mingea, bătând-o de pământ sau aruncând-o în aer şi prinzând-o din nou, fără a o lăsa pentru a fi jucată de un alt jucător sau
- b) recurge la acţiuni care, după părerea arbitrului, nu au ca scop decât să întârzie jocul şi astfel să se piardă timp pentru a-şi avantaja, în mod incorect, echipa”.
Ce trebuie să facă arbitrul
Când acordă o lovitură liberă indirectă, arbitrul va semnala aceasta prin ridicarea braţului, pe care-l va coborî doar după ce lovitura a fost executată.
O „greşeală”, nu ca oricare alta
În cartea sa de debut, „Fotbal şi fotbalişti la diferite meridiane” (1962), Constantin Teaşcă povesteşte (la pp. 101-102) că după un meci cu reprezentativa Austriei, scorul era de 5-1 pentru România, dar oficial s-a anunţat 4-1, pentru că ultimul gol, marcat de Nunu, nu a putut fi observat de arbitru datorită luminii insuficiente. Ce vremuri!…
