O întoarcere la sensurile primare?
A apărut la Editura Corint Educaţional în 2022 şi poartă titlul „Gramatica limbii române pentru elevi şi profesori. Sinteze şi exerciţii”. Semnează şase filologe: Irina-Roxana Georgescu, Delia-Monica Georgescu, Raluca-Diana Răducanu, Ileana Gae, Alina Dinu, Maria-Ramona Nedea şi Adina Ionescu, coordonate de Adina Dragomirescu, conferenţiar universitar doctor, directoarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române. Lucrarea este bine proporţionată, structurată pe principiul eficienţei şi se adresează în primul rând elevilor de gimnaziu, după cum se precizează în cuvânt-înainte. Noutatea absolută pe care o aduce este „perspectiva integratoare”, după cum numesc autoarele obiectivul central avut în vedere, în sensul că „sunt tratate nu numai părţile de vorbire şi părţile de propoziţie, ci şi elemente de vocabular, de fonetică, ortografie şi ortoepie, de stilistică”, în maniera primelor lucrări de acest fel din lingvistica românească.
La o altă editură bucureşteană, art Klett, un auxiliar didactic tot din 2022 se cheamă „Cartea mea de gramatică” (autoare, Sofia Dobra), în aceeaşi viziune integratoare. Ambele apariţii editoriale sunt avizate de Ministerul Educaţiei.
Puţină istorie şi mai puţină etimologie
Definită iniţial ca disciplină care studiază limba unui popor („Limba noastră nu este fără gramatică”, observa în secolul al XIX-lea C. Negruzzi), cuprindea şase părţi: fonologia, morfologia, sintaxa, derivaţiunea, lexicografia şi stilistica. Aşadar, gramatica (din lat. grammatica, termen preluat din greacă, unde gramma însemna „literă”) a avut la început cuprinderea totală a compartimentelor limbii. Ulterior, termenul a ajuns să desemneze numai morfosintaxa (părţile de vorbire şi părţile de propoziţie, inclusiv fraza), accepţie cu care s-a lucrat în învăţământul de toate gradele de câteva generaţii.
Din sensurile adiacente
Sunt cunoscute înţelesurile derivate ale termenului, cu pătrundere în domenii ale creaţiei umane (gramatica culorilor, de pildă), dar în secolele trecute avea şi sensul apropiat de legile gândirii. Când Iorgu Iordan a scris lucrarea fundamentală (la care a lucrat zece ani) „Limba română actuală – o gramatică a «greşelilor»” (1943), a avut în atenţie „descrierea şi explicarea inovaţiilor, adică a abaterilor de la uzul tradiţional” pe care le cunoaşte limba română. Profesorul de la Universitatea „Cuza-Vodă” (nume pe care l-a cunoscut între 1942 şi 1948 cea mai veche instituţie de învăţământ superior de la noi) din Iaşi a avut în vedere clasicele secţiuni ale oricărei limbi: fonetica, vocabularul, morfologia, sintaxa şi stilistica.
O propunere; în fapt, două…
La o nouă ediţie a lucrărilor numite aici titlurile ar trebui să includă sintagma limba română, în locul restrictivului gramatica.
… şi un joc de cuvinte
Apare în teatrul lui Vasile Alecsandri şi e o atenţionare: „Orice grămătíc se crede gramátic şi vrea să fie reformatorul limbii româneşti”. (La 1577, Coresi comunica sensul de „cântăreţ bisericesc, psalt” pentru grămătíc.)
