Le gasim la tot pasul prin Bacau. Pe ziduri, pe vagoanele de tren, pe stâlpii de iluminat, acoperind pilonii podurilor ori semnele de circulatie. Fie ca sunt simple linii care par sa n-aiba nicio noima ori imagini elaborate, graffiti-urile au devenit o constanta a cotidianului, agasanta ori amuzanta, in functie de cum o privesti.
Realizatorii acestora, purtând nume precum MonkInk, Lolo, QWER sau WOTS, sunt tineri de toate vârstele, unii cu o temeinica pregatire artistica, fiind studenti, sau chiar absolventi, ai facultatilor de arhitectura ori de arte plastice.
Unii dintre veteranii acestui curent, care a performat pe zidurile bacauane, este Allan Dalla, ajuns, la aceasta ora, pe locul 7 intr-un top al artistilor de graffiti din Europa.
Performând de cele mai multe ori noaptea, in anonimat, fara acordul proprietarilor, grafferii lucreaza cu un ochi pe zid si altul la strada ca sa nu fie surprinsi de patrulele politiei ori ale jandarmilor. Despre acest fenomen, artistul plastic Dionis Puscuta, presedintele UAP Bacau, mentiona transant: „Este o arta a strazii, care se invata pe strada, insa nu toate mâzgâliturile sunt arta.
Cu infantilismul lor, acesti performeri se apropie de arta bruta. Ar merita incurajati sa se exprime in locuri unde arta lor nu ar veni in conflict cu legea. Cât despre mâzgâlituri, acestea trebuie sanctionate, fiind contraventii”.
Criticul si istoricul de arta Iulian Bucur are, insa o alta parere. El crede ca acest gen de manifestare plastica este asemenea unui strigat de protest.
„Nu-i putem ignora, remarca Iulian Bucur. Prezenta lor, oricât de deranjanta ar fi, este un manifest artistic, iar modalitatea lor de prezentare este o forma de arta ca oricare alta, nascuta din emotie si personalitate”.
[wonderplugin_gallery id=”306″]
