Pare şocantă propunerea de a echivala ultima treaptă a perfecţionării unui dascăl cu superlativul punerii în valoare a pasiunii centrate pe un domeniu ştiinţific. Cel puţin patru argumente ne-ar sta alături: 1. finalul în primul caz este o lucrare metodico-ştiinţifică (aşadar, are componenta cunoaşterii chiar în titulatură); 2. prefixul pre- nu admite îndrăzneala de a uzurpa statutul unui doctor în ştiinţe, ci ne plasează undeva în zona masteratului, să zicem; 3. acelaşi prefix este utilizat în sintagma „învăţământ preuniversitar“, fără a se relaţiona cele două câmpuri didactice; 4. conceptul „doctor în ştiinţe“ a părăsit turnul de fildeş şi a coborât în teritoriul umanului, performant însă.
Prima remarcă a fost provocată de experienţa (re)câştigată ca membru al comisiei în cadrul colocviului pentru admiterea la gradul didactic I (de luni, 3 februarie – în această perioadă, în fiecare an, se ţine colocviul respectiv) a 37 de profesori de limba şi literatura română din mai multe judeţe ale Moldovei. Preocupaţi (ca să nu spun obsedaţi) de întrebarea oricărui preşedinte de comisie „Care este elementul de originalitate pe care l-aţi adus prin lucrarea dv.?“, am aşezat cele câteva ore de dialog sub un singur cuvânt: acribologie.
Deşi DEX-ul îl consideră pe vecinul lui, acribie, mai rar folosit (notat ca livresc), candidaţii au fost de acord cu respectarea celor două direcţii semantice ale acribologiei: „precizie în folosirea cuvintelor, corectitudine în respectarea proprietăţii termenilor; alegere riguroasă a cuvintelor“ şi respectiv „studiul preciziei maxime în cercetarea ştiinţifică“. Aici se situează cei doi parteneri ai actului de perfecţionare didactică: autorul lucrării va alege cuvintele potrivite în redactarea discursului teoretic şi apoi a celui aplicativ, iar comisia va evalua, în ziua inspecţiei (din anul şcolar 2015-2016!) dacă acesta este construit cu materialele potrivite. După cum se vede, prima direcţie este pur lingvistică, iar a doua ţine mai degrabă de epistemologie.
Ca urmare, circa 90% dintre titlurile lucrărilor au fost reformulate, pentru că aveau genul proxim („Metode de predare…“, „Noţiunile de sintaxă…“, „Personajul în literatură…“), nu şi diferenţa specifică („Teoria inteligenţelor multiple…“, „Hermeneutica descrierii…“, „Fonetica în gimnaziu…“). Alteori, pe loc, candidaţii au optat pentru alte teme punctuale: de exemplu, despre Mihail Andrei, Domnu’ Trandafir, câtă vreme profesoarele respective reprezentau, în primul caz, şcoala din Buhuşi care-i poartă numele sau, în al doilea caz, comuna Petricani unde, în satul Boiştea, s-a născut eroul literar al lui M. Sadoveanu.
Singurul titlu de lucrare fără coordonator ştiinţific aparţinea unei profesoare din Săvineşti, jud. Neamţ şi punea în discuţie o întrebare aparent bizară, formulată de un elev de-a şaptea: la ce ne foloseşte gramatica? Chiar…
A fost şi prilejul de a activa secţiunea „Alumni“ din cadrul Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri“. Preşedinta grupării, cu care am împărţit grija examinării, Venera-Mihaela Cojocariu, dar şi Petronela Savin, un vrednic alumn (examinator la categoria Educatori/ învăţători), au constatat buna orientare a celor care, în urmă cu câţiva ani, se pregăteau, în amfiteatrele Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, pentru a sluji învăţământul preşcolar, primar, gimnazial ori liceal.
