Autoritățile vor să-i scutească de la plata accizelor pe cei care fac acasă țuică sau rachiu de fructe. Facilitatea va fi aplicată în cazul alcoolului produs pentru consum propriu, în limita a 50 de litri anual. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță care va modifica și completa Codul fiscal.
Potrivit unui proiect de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, vor fi scutiți de plata accizelor gospodarii care produc acasă alcool etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual. Condiția este ca alcoolul să fie destinat consumului propriu, de către membrii familiei acestuia sau de către musafiri, fiind interzisă vânzarea acestuia.
În plus, la producerea țuicii, va trebui folosit un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, declarat la Fisc, și materie primă (fructe, cereale etc) obținută de pe propria suprafață de teren. Rachiul sau țuica mai pot fi obținute și în distilerii autorizate. Proiectul de ordonanță va mai scuti de la plata accizei și berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, produse de persoane fizice și consumate de către aceștia, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri, „cu condiția ca nici un fel de vânzare să nu aibă loc”.
Țuică, pe acuns, de teama autorităților
În prezent, cel puțin în teorie, țuica și rachiul din fructe, destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic (1.823,96 lei/100 de litri de alcool).
Condiția este ca producția pentru fiecare gospodărie individuală să nu depășească 0,50 hl de alcool pur/an. Potrivit unor statistici, la nivelul județului, mai erau înregistrați doar câteva zeci de producători individuali, din peste 100, câți erau, în urmă cu zece ani, de exemplu.
Cei mai mulți gospodari au renunțat să mai declare Fiscului producția de țuică, întrucât accizele pe care erau obligați să le achite depășeau cu mult valoarea alcoolului obținut. Prin urmare, cei mai mulți au ales să facă pe acuns țuică, deși riscau să fie amendați de autorități, în cazul în care ar fi fost pârâți sau ar fi fost descoperiți că produc alcool acasă, fără să achite taxele.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.