Circulă pe net, cu statut de glumă, tot felul de clipuri care persiflează aplecarea noastră exagerată către universul smartphone, de care mulți am devenit dependenți. Din păcate, mai ales copiii și tinerii. Probabil că smartphone-ul, după un anumit prag al utilizării, este drogul cel mai prezent în viața noastră, forma de alienare cea mai agresivă. Uneori, aproape că-ți este dor de zisa aceea a inventatorului telefonului, Alexander Graham Bell: „Într-o zi, va exista un telefon în toate oraşele importante din Statele Unite”…
Firește, ar fi absurd să strigi, aidoma lui Rousseau, „Înapoi la natură!”, dar și să crezi, aidoma pesimiștilor incurabili, că internetul reprezintă comunicare absolută și izolare absolută. Evoluția pozitivă a civilizației datorează extraordinar de mult acestei invenții. Comunicarea este vedeta ființării noastre… Unul dintre clipurile invocate este realizat, neîndoielnic, de un psiholog mintos.
La serviciu, pe stradă, în market și la concert, atunci când sunt oferite inelele de logodnă și schimbate săruturile tradiționale la cununie, la zămislirea și nașterea pruncului, la ieșirea din maternitate, acasă, ochii sunt pe smartphone. Repejor, pruncul intră în jocul smartphone al părinților. Peste vreo zece ani, la micul dejun, când, firește, cei trei erau cu privirile pe smartphone, are loc o „pană” de net. Brusc, smartphone-iștii ridică privirile unii spre alții, trăiesc o adevărată spaimă când se privesc, nerecunoscându-se…
Potrivit psihologiei moderne, este posibil să simulăm o întreagă lume virtuală pe care să nu o mai putem distinge de lumea reală. Matematicienii trag un semnal de alarmă înfricoșător: dat fiind faptul că există o singură lume reală (în care sunt prezente și boala, nefericirea, moartea…), în vreme ce numărul potențialelor lumi virtuale este infinit, probabilitatea ca noi să locuim în singura lume reală se apropie de zero… Lumile virtuale, care pot fi… fardate, ghiftuite cu iluzii, croite după dorințele noastre utopice sunt mult mai atractive. Chiar copleșitor de atractive.
„În lumile virtuale, zice Cărtărescu (revista «The One») îţi poţi organiza viaţa cum îţi place, eşti la adăpost. Facebook şi Twitter sunt lumi compensatorii, aş spune. Sunt vise cu ochii deschişi. Sunt lumi în care ai sute de prieteni, ceea ce nu se întâmplă în viaţă, ai impresia că eşti cetăţean al universului fiindcă poţi coresponda cu inşi din toată lumea, dar de fapt sunt lumi înşelătoare, sunt nişte frumoase autoamăgiri”…Himanshu Tyagi, expert psihiatru la West London Mental Health NHS Trust, a nuanțat, recent, la Colegiului Regal al Psihiatrilor (Londra):
„Lumea virtuală este o lume în care totul se mişcă rapid şi se schimbă permanent, o lume în care relaţiile se pot termina foarte uşor, cu un simplu click de mouse, în care îţi poţi şterge oricând profilul dacă nu îţi mai este pe plac şi îţi poţi construi o nouă identitate într-o clipită. Persoanele obişnuite cu ritmul rapid al comunicării virtuale ar putea să găsească lumea reală drept plictisitoare şi lipsită de satisfacţii”. Ca să nu evadăm total din lumea reală, ar trebui să gestionăm cu mare înțelepciune chemările glasului noilor noastre sirene…
