Gigismul din noi

Nu aplaud si nici nu deplâng arestarea lui Gigi Becali. E treaba Justitiei. Deplâng însa piticismul spiritului civic al multora dintre noi, inclusiv al multor ziaristi. Nu ne intereseaza somnolenta guvernamentala, sforaitul zgomotos al parlamentarilor, lipsa de tinte sociale optimiste, prezentul gravid de naduf, orizonturile sumbre pe care le creionam pentru copiii si nepotii nostri. Nu ne intereseaza nimic din ceea ce este esential. Am crezut, dupa ce Gigi Becali a ajuns dupa gratii, ca gigismul national va intra într-un reflux rapid. Aiurea! Gigismul din noi a prins aripi surprinzatoare. Ne hranim cu gigism. Ce manânca Gigi dupa gratii? Câte ore se plimba zilnic prin curtea de recreare? Câte vizite poate primi pe saptamâna? Care sunt cei care stau la rând la toaleta celulei gigiste? Îl va gratia Basescu? Vor zamisli Ponta si Antonescu o lege care sa-l elibereze dupa câteva luni? Deja, au prins viata pariurile. Câte luni va sta Gigi încatusat? În câte alte dosare va mai fi chemat în instanta? Etc. Noroistii de meserie abia au asteptat sa-l împroaste. Cica, printr-un cazinou, urla, ameninta cu moartea, se scalambaia, facea scandal non-stop, se ascundea prin boscheti, de frica unor camatari. Mai mult, el, familistul si crestinul declarat, ar fi zis, tot în acelasi decor: „Mdea, bune astea doua, puneti-mi-le mie în portbagaj!” Rupti de la sursa sponsorizarilor sale, unii preoti/calugari îi deplâng în fata sfântului altar soarta, de parca ar vrea sa propuna canonizarea sa. Din pacate, gigismul national este aproape un fel de cancer ajuns la faza de metastaza. M-am cutremurat atunci când am auzit despre o alta varianta a gigismului. Un „star porno” ( sintagma creata de unii jurnalisti), invitat la un eveniment comercial, este asaltat de doamne si domni despre credeam ca sunt cuceriti de valori morale autentice. Bulucindu-se, lumea a tinut mortis sa se pozeze cu starul porno, varianta feminina, sa obtina un autograf, sa arate copiilor, vecinilor, colegilor de slujba, urmasilor, ca se bucura de mare trecere la o asa personalitate. Coabitarea afectiva cu prostitutia confera gigismului valente de derapaj existential grav. Cândva, într-o seara târzie de vara, pe litoralul românesc am fost martorul unei scene care mi-a facut greata. Se-nghesuiau multi sa dea mâna cu Basescu, aflat în exercitiul unei bai de multime. „Macar sa-l ating!”, a zis unul, disperat ca nu si-ar putea vedea cu ochii marele sau vis. Atunci am înteles pentru prima data cât de mare este pericolul gigismului. Am stat o vreme pe tarm, uitându-ma la lumea bulucita, isterizata de dorinta atingerii, si m-a apucat mila. Marturisesc faptul ca mi-a venit sa plâng. Parca si briza marii ma lovea, ma facea sa put a gigism. Ma simteam umilit ca fiinta umana…