Intrăm în luna negoțului la tarabă. Luna în care micii meseriași, după zile și nopți de trudă, își scot la vânzare produsele create artizanal. Muncă desfășurată de multe ori acasă, în spații care le-au ținut loc de masă și de dormit. Concurența este acerbă. Fiecare vine cu ceva nou. Tehnicile evoluează. De la forfecuță și lipici am trecut la imprimanta 3D. A evoluat și modul civilizat în care băcăuanul poate privi și alege.
Afacerea „Măsuță SA”
Pe vremea comuniștilor nu exista comerț stradal. Atelierele cooperației meșteșugărești asigurau cererea de mărțișoare și felicitări de pe piață. Să ne amintim totuși ce cadouri puteam oferi atunci, celor dragi sau colegilor, în prima zi de primăvară. Regulile erau simple. Pe data de întâi ofereau băieții mărțișoare fetelor.
Cu emoții la mânuirea boldului, dacă micul simbol al primăverii fusese ales cu dedicație. Erau într-o gamă de serii destul de diversă: buburuze, coșari, amorași, inimioare, porumbei, ghiocei, toporași, ciupercuțe… Cel mai apreciat rămânea ghiocelul natural, mult mai greu de găsit pe atunci. Nu apăruseră reprezentările zodiacale, apanajul anilor ’90.
În caz că primeai mai multe mărțișoare de același fel, făceai schimb. Nu mai spun că majoritatea erau păstrate între filele unui caiet și oferite iarăși, anul următor. După 1990, tarabele din oraș au început să se înmulțească proporțional cu vânzarea de produse la negru.
În doi ani, comerțul ambulant luase o asemenea amploare încât nu era colț de stradă unde să nu se vândă ceva. Bacăul începuse să semene cu împrejurimile bazarului de la Istanbul. Marfa chinezească mai era încă de calitate. În lipsa unor acte normative, aprobate de consiliul local, nu se putea interveni eficient.
Iată ce constata ziaristul Florin Crețu, într-un articol publicat în cotidianul Deșteptarea, în 1996: „Se dorește reorganizarea comerțului ambulant. Un act normativ așteptat de ani de zile. Odată cu schimbarea executivului Primăriei municipiului Bacău, în urma alegerilor locale din iunie a.c., «Afacerea Măsuța S.A.» a capătat noi dimensiuni prin măsurile adoptate. De pe principalele artere de circulație ale urbei, măsuțele au dispărut, rămânând doar comercianții de presă, carte, flori și înghețată. Cei mai mulți au fost regrupați în piețe sau în noul bazar de pe str I.L.Caragiale…”
Nu dați banii pe prostii…
Avem comerț civilizat. Și totuși? Un mic întreprinzător cu îndemânare și talent, cu taxele la zi, ajutat de membrii familiei – care mai completează ceva pe lângă pensie, oferă pe tarabă un produs al creației proprii. Normal, contra unei remunerații echitabile. Munca lui transmite ceva din moștenirea locului unde s-a născut. Oferta ar trebui să ne bucure. El intră în luptă cu un distribuitor en-gross de chinezisme, care imită tot ce avem mai bun. De la țărăncuța cu țuică și ploscă, la căutatele și admiratele ii. Nu mai vorbesc de mărțișoare.
Ce șanse credeți că are micul nostru artizan? Este firesc! Nu evoluăm fără concurență. Românul nostru, apăsat de nevoi, lasă grijile și se reinventează. Apreciază lemnul, lâna, aparatul de pirogravat, acul de cusut, pânza de in brodată la lumina lămpii (cu leduri). Nu ne întoarcem la „Lampa lui Ilici”! Acum apar expuse pe tarabe, într-un alt design, tot mai multe valori autentice, lucrate cu migală, din materiale care pe nedrept au fost înlocuite cu plasticul.
Le iei în mână și simți că te-ai întors în timp, pe vremea când bunica învârtea fuiorul.Când cânepa – melițată după ce a fost murată în pârâu, de culegeai peștele cu fărașul toamna – n-o fuma nici dracu’!
Era pusă buci în furcă de bătrânele înțelepte, ca matere primă de lucru pentru iarnă, la fel ca și lâna. Fusul devenea sfârlează. Mamele se războiau la țesut. Băieții făceau țăgi din cordele, drept pedeapsă că au legat clopoței de locul de unde, firesc, trebuia trasă mâța, iar fetele? Fetele croșetau șnurulețe, brodau.
În pădure, beschiile doborau lemnul ales pentru doage la butoaie, roți de car ori știubee pentru lapte. Când gerul crăpa pietrele, lângă focul din vatră, mâini măiestre însuflețeau bucățile de lemn, transformându-le în coveți, tocătoare, linguri, fluiere și, de ce nu, jucării pentru cei mici. Lemnul și matrialele organice, lucrate manual, au ajuns iarăși la preț. Chiar dacă micile„bijuterii” par mai scumpe, suntem prea săraci ca să nu cumpărăm ceva de calitate, încurajându-i pe creatorii autohtoni.
Dochia își scutură cojoacele
Începutul lunii martie vine cu daruri. Mici simboluri cu șnuruleț împletit, pe care să le purtăm în dreptul inimii. Era prima lună din an pe vremea romanilor, denumirea venind de la zeul Mars, protectorul agriculturii și al renașterii naturii. Probabil că lupta neîncetată dintre cele două anotimpuri, iarnă și primăvară, l-a transformat în Martie, un zeu al războiului. La noi în popor, prima lună a primăverii era denumită Mărțișor sau Germinar.
Este luna când babele își scutură pe rând cele 9 cojoace, de puricii iernii, și-și suflecă mânecile, frecându-și palmele trudite, gata să o ia de la capăt. Tradiția spune că fiecare om poate să-și aleagă o babă a lui, de pe 1 până pe 9 martie, și în funcție de cum va fi acea zi, frumoasă, ploioasă, așa îi va merge tot anul.
Cei care cred în numerologie și că soarta ne este predestinată, nu mai aleg la întâmplare. Data nașterii va coincide sigur cu una din zile. Rămâne bătută în cuie. Dacă este compusă din 2 cifre, acestea se adună. Să spunem 23, adică 2+3=5, și ziua asta rămâne marcantă pentru toată viața. Acum, dacă e lapoviță și vânt taman atunci…? Nu fiți mâhniți! Un calcul al probabilităților dă și zile bune. Lăsați superstițiile, ce naiba! Trăim în secolul XXI. Vine primăvara! Deșteptarea!!!
