6 noiembrie 2024

Gheorghe Chivorchian și-a depus dosarul de candidat pentru funcția de președinte al FRF

Gheorghe Chivorchian și-a depus luni dosarul de candidat pentru funcția de președinte al FRF, la alegerile care vor avea loc pe 5 martie, după care a prezentat în fața ziariștilor programul său, intitulat ”Strategia de redresare și relansare a fotbalului românesc”.

Gheorghe Chivorchian a subliniat că ”fotbalul a ajuns să fie o poveste tristă, zugrăvită în culori cenușii de prea multă vreme. Fotbalul din România are nevoie urgentă de strategie, finanțare și viziune, de un manager puternic”.



El a menționat că dorește să fie, în acest context, pentru viitorul fotbalului din țara noastră, ”un lider și o călăuză, nu un șef”.

Gheorghe Chivorchian a amintit că s-a născut la Roznov, în județul Neamț, unde a început fotbalul, la echipa locală Bradu, când avea 11 ani. A jucat pentru formațiile Letea Bacău, Steaua București, Sportul Studențesc, Metalul Plopeni și Ceahlăul Piatra Neamț.

A început ca antrenor la Textila Buhuși, în Liga a IV-a, cu care a promovat în Liga a III-a. A fost numit la conducerea clubului Ceahlăul Piatra Neamț. A mai activat la Foresta Fălticeni, FCM Bacău, Poli Timișoara. Gheorghe Chivorchian a amintit apoi câteva din performanțele acestor grupări, precum și jucătorii promovați la echipele naționale ale României.

Vorbitorul a menționat că strategia sa de redresare și relansare a fotbalului românesc va avea succes deoarece se bazează pe ”competența echipei manageriale, hotărârea cu care va acționa, inițiativa personalului din cadrul FRF, dar și oportunitatea obiectivelor stabilite”.

Gheorghe Chivorchian propune ca președintele FRF să aibă posibilitatea de a conduce federația cel mult două mandate. În viziunea sa, Liga I va avea 16 echipe, cu 4 care retrogradează și 4 care promovează din Liga a II-a. La rândul său, Liga a II-a va avea o singură serie de 20 de echipe.

Gheorghe Chivorchian a fost susținut la conferința de presă de actorul Mitică Popescu.

Întrebat cine o sa facă parte din echipa sa, în cazul în care câștigă alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, Gheorghe Chivorchian a spus că îi are în vedere pe câțiva din candidații la acest post, în primul rând pe Gică Popescu și colegii săi din ”generația de aur”. Apoi, el dorește să păstreze din actualii angajați al FRF oamenii care dau dovadă de profesionalism.

Gheorghe Chivorchian a mai menționat că pentru alegerile de la începutul lunii martie nu are un sprijin politic, dar speră ca oamenii de decizie să susțină apoi fenomenul fotbalistic pentru ca acesta să se dezvolte la toate categoriile de vârstă, iar echipa națională să se califice iar la turneele finale ale competițiilor europene și mondiale.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri