Luptătoarea SCM Bacău s-a laureat campioană a Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Baku, triumfând la categoria de greutate 46 kg.
Vară fierbinte pentru luptele băcăuane. Fierbinte și, mai ales, strălucitoare. Mai întâi au fost cele două succese de la Campionatul European de Cadeți derulat în iunie, la Faenza (Italia), acolo unde Vasile Cojoc (SCM- CSȘ Bacău) a cucerit aurul la 80 kg, iar Georgiana Antuca, bronzul la 46 kg. La începutul acestei săptămâni a venit o nouă reușită.
De data aceasta, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku (Azerbaidjan). Laureată cu bronz la Europene, Georgiana Antuca și-a pus la gât și medalia de aur la FOTE. Sportiva antrenată de Victor Donciu a avut un parcurs excelent în limitele categoriei 46 kg. După ce a trecut în „sferturi” de slovaca Anna Pollakova, iar în semifinale de unguroaica Vivien Matyi, băcăuanca a învins-o luni, în finală, pe azera Gultakin Șirinova.
Tot luni, Ana Maria Pîrvu a cucerit argintul la 49 kg, cele două medalii reușite de luptătoarele noastre fiind primele adjudecate de România la această ediție a FOTE. „Georgiana avut un 2019 foarte bun. Medaliile de bronz de la Internaționalele României, de la Internaționalele Turciei și de la Europenele de Cadeți ne-au făcut să privim cu încredere și spre FOTE”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Victor Donciu. „Obiectivul meu la FOTE era clar: prezența pe podium”, a adăugat și Georgiana Antuca, sportiva care… le-a gonit pe toate colegele sale de lot național de la categoria 46 kg:
„Faptul că le învingeam mereu, a făcut ca ele să urce în categorie, iar eu să rămân titulară”. Directorul SCM Bacău, Mihaela Melinte a salutat titlul obținut de Georgiana la Baku: „Este un succes care ne bucură foarte mult și care arată atât potențialul Georgianei, cât și al clubului nostru”.
Șase medalii și la Naționalele de Seniori de greco-romane
Momentul fast pe care-l traversează luptele băcăuane este subliniat și de salba de medalii pe care sportivii SCM și CSȘ au cucerit-o weekend-ul trecut la Naționalele de Seniori de la Reșița. Astfel, la categoria 63 kg, Claudiu Pal (SCM Bacău) și Adelin Artenie (CSȘ- SCM) au obținut bronzul, la 67 kg, Alexandru Solomon (SCM) a luat argintul, iar Irinel Botez (SCM) bronzul, pentru ca la 72 kg, Alex Dosoftei (CSȘ- SCM) să cucerească titlul de vice-campion, iar George Mihai (CSȘ- SCM) să urce pe treapta a treia a podiumului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.