Reporter: „Cel mai frapant lucru la George Balaita este luarea in deradere a normelor”, spune Nicolae Manolescu. Va regasiti in aceasta opinie? Gustati viata romaneasca de azi?
George Balaita: Luarea in deradere a normelor? E un fel de a spune. Sunt sceptic, niciodata bantuit de pesimism. Traiesc bucuria viului, sub toate formele. Stiu in acelasi timp ca nimic nu dureaza. Nimic nu este atat de important, incat sa nu pot renunta la ael”. Inca nu sunt de tot convins, ca omul e un animal gresit, cu toata experienta dura pe care am trait-o de-a lungul timpului. Si nu traiesc in sila, dimpotriva, de cele mai multe ori am trait maxim toate imprejurarile ce mi-au fost date. Am organ pentru derizoriu si pentru caraghioslac, dar natura umana e mult mai mult decat atat. Repet pentru a nu stiu cata oara (este deschis felul meu de a vedea lucrurile) o fraza dintr-un filosof nu lipsit de importanta – George Santayana. Nu ma intereseaza nimic din ce a scris el, in afara de aceasta teribila fraza: aTotul in natura este liric in esenta sa ideala tragic in destinul sau si comic in existenta sa”. Traiesc aici si acum. Asa incat ma regasesc in multe din cate se intampla aici azi la noi. Fara placere, dar cu necesitate!
Rep.: Cum a reusit George Balaita sa cuprinda lumea in doua zile? Nu ne referim neaparat la carte, cat la viziunea d-voastra despre lume.
G.B.: Partial am raspuns la intrebarea asta. Altfel spus, aLumea in doua zile” este un titlu (bine gasit), un truc literar, o conventie pe care am construit povestea mea. Cu toate ale mele. Dar nu ma arat. Traiesc banalul in fel si chip, gogolian daca vrei, ca Gogol magicianul caruia imi place sa-i car ca ucenic recuzita, fara plata, doar sa-mi ingaduie sa-i fiu aproape. Marele meu spectacol, daca mi se ingaduie sa o spun este inauntru, scolareste vorbind, ceva in felul gropilor fara fund din Pacific. Afara sunt omul comun, anonimul care tocmai traverseaza strada si-l poate lovi un Jeep la volan cu un cretin, care a virat brusc la stanga pe verdele meu, cum chiar mi s-a intamplat spre sfarsitul anului trecut. Dumnezeu, care in ciuda oamenilor de stiinta continua sa coboare pe pamant, ca in Biblie, tocmai a trecut pe acolo si mi-a intins o mana.
Rep.: Mai cultivati prietenia cu oamenii din Bacau? Puteti numi trei literati de frunte din urbea bacauana?
G.B.: Am destui prieteni adevarati in Bacau. Renunt la lista, cu siguranta mi-ar scapa cate cineva. Trebuie, insa, sa amintesc de fratiorul meu de cruce, inca de la varsta incredibila de patru ani, Ovidiu Genaru. Ne deosebim mai in toate cele, si tocmai asta ne apropie, ca intr-o poveste de altadata. Retras intr-ale lui, ramane unul din poetii importanti din vechea garda. Fara indoiala, romancier este Petru Cimpoesu. Mult mai bun decat toti vesnicii pistolari, vanatori de recompense din campul literelor romanesti.
Rep.: Intelepciunea varstei domoleste avantul creatiei?
G.B.: Nu exista intelepciunea varstei. Nici in timpul Patriarhilor, banuiesc, de vreme ce la nu stiu cate sute de ani, se apucau de facut copii.
A consemnat Gabriel Pop
