A plecat din Stănişeştii lui doar cu dalta şi ciocanul, iar în suflet cu inima lemnului de stejar şi al pietrei ziditoare. A cucerit lumea cu ciclurile sale artistice „Tată şi fiu”, „Laponele” şi „Fluturi”.
George Apostu s-a născut pe 20 decembrie 1934, a absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Începând cu 1964 şi până când s-a stins din viaţă, George Apostu a avut numeroase expoziţii personale în România şi în străinătate (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). După ce se stabileşte la Paris, „cel mai demn urmaş a lui Constantin Brâncuşi” (v. Ionel Jianu), în 1983 i se atribuie un atelier de creaţie de către primăria oraşului Paris, devenind unul dintre cei mai mari sculptori ai generaţiei sale.
A decedat la vârsta maturităţii artistice, pe 13 octombrie 1986 şi este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris. George Apostu ar fi împlinit 85 de ani pe 20 decembrie, fiind, de 30 de ani, sărbătorit la Centrul de Cultură care-i poartă numele. Şi anul acesta, prietenii lui George Apostu s-au întrunit pentru a rememora şi a se bucura de toate împlinirile puse sub semnul lui George Apostu, patronul spiritual al celei mai importante instituţii de cultură din Bacău şi din ţară.
„Dar cel mai important eveniment al ultimilor ani a fost repatrierea a trei lucrări ale lui George Apostu, o donaţie a unui cetăţean libanez, care a considerat, la sfârşitul vieţii, că cel mai nimerit loc al acestora este acolo unde Apostu este iubit, sărbătorit şi apreciat. Aici, la «Apostu», ne regăsim prin cultură, aici dezvelim cu blândeţe şi smerenie rădăcinile noastre şi le udăm pentru trăinicia timpurilor care va să vină”, a spus Geo Popa, director al centrului de Cultură „George Apostu”.
Poetul Dan Petruşcă a pus sub semnul „Nu când era, ci când nu a mai fost” atunci când a vorbit de viaţa şi opera marelui artist George Apostu. La sărbătoarea artistului au participat oaspeţi dragi din Cahul (Republica Moldova), Vîrşeţ (Republica Serbia), Viena (Austria), artişti ai Teatrului Municipal „Bacovia”, participanţi la Rezidenţa artistică de teatru „America de-acasă”.