Primele competiții ale anului au adus și primele medalii din 2019 pentru atleta băcăuană Georgiana Aniței. După ce și-a făcut încălzirea pe teren propriu, cu ocazia Universitarelor Indoor din ianuarie, Geo a sărit direct pe…podiumul Campionatului Național de sală pentru Seniori și Tineret derulat la mijlocul săptămânii trecute, la București. Într-o competiție în care CSM Onești a cucerit nu mai puțin de 26 de medalii, clasându-se pe poziția a treia în ierarhia Seniorilor și pe primul loc la Tineret, Geo Aniței a fost…raza de soare de pe cerul atletismului din orașul Bacău.
Atleta cu dubla legitimare SCM Bacău/ CSM București s-a laureat campioană națională de Tineret la triplusalt și la lungime, adjudecându-și bronzul în întrecerea Seniorilor la aceleași probe.
Rezultatele sportivei care va împlini 20 de ani luna viitoare: 13.30 metri la triplusalt și 5.96 m la săritura în lungime. Se putea mai mult? „Întotdeauna se poate mai mult. Din păcate, și la Universitare, dar și la Naționalele am întâmpinat unele probleme de ordin tehnic, care m-au făcut să pierd centimetri importanți. Într-o parte, marja de protecție pentru a nu călca pragul a fost prea mare, iar în cealaltă am greșit la aterizare, unde mi-a rămas un picior prea în spate.
Per total, a fost bine, dar putea fi și mai bine”, a mărturisit Georgiana Aniței, care are ca principal obiectiv în 2019 o evoluție cât mai bună la Europenele de Tineret din Suedia ce se vor derula în luna iulie: „Vreau să prind finala și să mă bat pentru o medalie. Pentru asta, tind către un 13.80 în acest sezon.
Va fi greu, concurența se anunță acerbă, chiar dacă nu va fi, de exemplu, bulgăroaica Nacheva, însă voi trage din răsputeri pentru a-mi atinge obiectivul”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.