26 decembrie 2024

Generația milenarilor, dependentă de numeroase platforme de socializare, expusă la depresii și anxietate

Utilizarea mai multor platforme de social media este asociată cu depresia și anxietatea în cazul reprezentanților generației milenarilor, potrivit unui studiu efectuat de experți din cadrul Universității din Pittsburgh, Statele Unite. Analiza a fost recent publicată online și va apărea în numărul din aprilie al jurnalului ”Computers in Human Behavior”, informează Daily Science.

În urma cercetării realizate în Statele Unite, oamenii de știință au descoperit că adulții tineri care au declarat că folosesc mai multe platforme de social media aveau un risc de trei ori mai mare de a dezvolta depresie și anxietate în comparație cu semenii lor care nu utilizau astfel de platforme. În plus, cercetătorii au notat că această tendință se menține chiar și în cazul reducerii timpului total petrecut pe rețelele de socializare.



Analiza a fost realizată pe 1.787 de adulți cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani. În cadrul chestionarelor au fost incluse unsprezece dintre cele mai populare platforme de social media — Facebook, YouTube, Twitter, Google Plus, Instagram, Snapchat, Reddit, Tumblr, Pinterest, Vine și LinkedIn. Persoanele care utilizau între șapte și unsprezece dintre aceste rețele manifestau un risc de 3,1 mai mare de a raporta un nivel ridicat al simptomelor depresive în comparație cu semenii lor care nu foloseau aceste platforme. De asemenea, s-a constatat că pe măsură ce tinerii foloseau mai multe platforme cu atât aveau un risc mai mare de a manifesta un nivel ridicat de anxietate — de 3,3, mai accentuat în comparație cu semenii lor care nu utilizau astfel de pagini de internet.

”Chiar dacă în urma acestui studiu nu putem spune cu exactitate dacă persoanele care manifestă depresie sau anxietate caută să folosească mai multe platforme (de social media — n.r.) sau dacă utilizarea acestora poate conduce la astfel de stări, concluziile pot fi totuși valoroase”, susține în lucrare autorul principal al cercetării, dr. Brian A. Primack, director al Centrului pentru Cercetare în Domeniul Sănătății din cadrul Universității din Pittsburgh.

„Această asociere este îndeajuns de solidă pentru ca specialiștii clinicieni să își întrebe pacienții care manifestă depresie și anxietate dacă utilizează mai multe platforme (de social media — n.r.) și să îi informeze că acest lucru ar putea fi o cauză a simptomelor”, a completat Primack subliniind că este nevoie de cercetări suplimentare în acest caz.

Primack și echipa sa au avansat mai multe cauze care ar putea conduce la depresie și anxietate. Printre acestea se numără multitasking-ul (gestionarea simultană mai multe activități) — despre care se cunoaște că poate determina probleme de sănătate cognitivă și mentală — și setul distinct de reguli nescrise, ipoteze culturale și idiosincrazii specifice fiecărei platforme în parte, care pot provoca emoții și stări negative. În plus, cu cât sunt folosite mai multe astfel de platforme cu atât crește riscul de a comite mai multe greșeli sancționate din punct de vedere social, fapt ce poate conduce la amplasarea utilizatorului în situații delicate în mod repetat.

AGERPRES



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img