Nevoia de viață socială e în firea noastră. Ea presupune întâlniri cu semenii, schimb de idei, experiențe noi, cunoaștere. Iar dacă acestea se pot obține făcând bine semenilor noștri e cu atât mai frumos și mai folositor pentru noi și pentru comunitate. Din păcate, „comunitate” rămâne o noțiune fără conținut, străină multora dintre români.
M-am gândit la asta în ultimele zile, când unii se luptau cu nămeții, iar alții moțăiau la căldură, în fața televizoarelor. M-am gândit la ce înseamnă comunitate și interes față de nevoile comunității și atunci când președinta unei asociații din Norvegia afirma că, la ei, schimbarea în bine se datorează voluntarilor și ONG-urilor. La noi, cine face voluntariat? Liceenii, însuflețiți de proiectele unor fundații, și, destul de rar, angajații câtorva corporații care au programe sociale. De ce adulții în putere nu ies din culcuș?
Cauza ar putea fi descoperită analizând diferențele dintre reacții. De exemplu, pe străduțele cu case, toată lumea curăță trotuarul (și carosabilul) din fața propriei curți, dar și a vecinului dacă e cazul, adică vreo 30-40 de metri. Într-un bloc cu două scări, care are în față tot 30 de metri de trotuar, locuiesc 40 de familii cu vreo 80 de adulți. Chiar dacă jumătate dintre ei sunt bolnavi sau bătrâni, mai rămân 40 valizi.
Niciunul dintre aceștia nu coboară să îndepărteze zăpada. Ce este al tuturor e al nimănui. E convingerea celor aduși la oraș sau născuți în oraș prin anii ’60-’70, care și-au pierdut sentimentul apartenenței la un grup, la o comunitate. Răspunderile se circumscriu apartamentului și biroului sau atelierului în care muncesc. Ce se întâmplă în zona dintre domiciliu și job nu-i interesează. Viața socială se reduce la aniversări, meciurile televizate și ieșirile la grătar, pe malul râului. Fac parte dintr-o generație încremenită în tabieturi, care caută vinovați în loc de soluții și care nici nu dorește să se schimbe.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
