Petrolul sus, Aerostar jos. Și invers: ploieștenii jos, „aviatorii ”sus. Se poate? Se poate. Mai întâi, trebuie să parcurgem clasamentul Ligii a II-a: Petrolul e pe locul 4, Aerostar pe 16. Iar apoi să revedem rezultatele din ultima rundă. Petrolul a pierdut la Cluj, cu 3-2 în fața Universității, în timp ce Aerostar s-a impus cu 1-0 în fața Argeșului, administrând astfel piteștenilor prima înfrângere stagională.
Partida Petrolul Ploiești- Aerostar Bacău, în program astăzi, de la ora 18.00, ca prefață a etapei a noua, pornește de la aceste două considerente. Petrolul trage la promovare, dar nu este o formație imbatabilă. De partea cealaltă, Aerostar are ca obiectiv evitarea retrogradării, însă ultimele rezultate (două succese la rând) recomandă gruparea băcăuană drept una care poate parcurge un campionat mult mai liniștit. Băcăuanii știu că întâlnesc poate cea mai puternică echipă din Liga a II-a, dar nu se deplasează la Ploiești ca victime sigure.
„Mergem să jucăm. Avem nevoie de puncte, dar nu suntem sub presiune”, a declarat atacantul Vali Buhăcianu, cel care a decis victoria Aerostarului în jocul cu FC Argeș. „Întâlnim echipa care a făcut cele mai bune transferuri și care are în lot cei mai mulți jucători de Liga I, de la Tordai la Plămadă, de la Cazan la Țigănașu sau de la Ghinga la Marinescu, pentru a da doar câteva exemple. Ne așteaptă un joc dificil, mai ales că Petrolul vine după eșecul de la Cluj, dar, așa cum procedăm la orice joc, mergem la Ploiești încercând să scoatem maximum posibil”, a punctat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici. La Aerostar revine Alin Mutu, dar sunt indisponibili Florescu și Honea.
Celelalte meciuri ale etapei a IX-a
Sâmbătă, ora 11.00: Daco-Getica București- ASU Politehnica Timișoara, Dacia Unirea Braila- Chindia Târgoviște, Ripensia Timișoara- Metaloglobus București, Academica Clinceni- Sportul Snagov.
Sâmbătă, ora 13.00: CS Mioveni- Universitatea Cluj.
Sâmbătă, ora 14.00: ACS Poli Timișoara- Pandurii Tg. Jiu.
Sâmbătă, ora 17.00: UTA Arad- CS Balotești.
Duminică, ora 11.00: FC Argeș- Luceafărul Oradea, Farul Constanța- ACS Energeticianul.
Clasament
1. Sportul Snagov 8 6 2 0 14-4 20p.
2. Acad. Clinceni 8 6 0 2 22-4 18p.
3. Pandurii Tg. Jiu 8 5 2 1 21-10 17p.
4. Petrolul Ploiești 8 5 1 2 14-5 16p.
5. CS Mioveni 8 5 0 3 14-7 15p.
6. Univ. Cluj 8 5 0 3 15-9 15p.
7. FC Argeș 8 4 3 1 11-6 15p.
8. Chindia 8 4 2 2 13-9 14p.
9. UTA Arad 8 4 1 3 11-8 13p.
10. Energeticianul 8 4 1 3 13-13 13p.
11. ASU Politehnica 8 3 1 4 7-9 10p.
12. Daco-Getica 8 2 3 3 12-17 9p.
13. Ripensia 8 2 2 4 12-18 8p.
14. Luceafărul 8 2 2 4 8-14 8p.
15. Metaloglobus 8 2 2 4 8-16 8p.
16. Aerostar Bacău 8 2 1 5 11-14 7p.
17. Farul Constanța 8 2 0 6 14-22 6p.
18. CS Balotești 8 1 2 5 6-15 5p.
19. ACS Poli Timiș. 8 1 1 6 9-20 4p.
20. Dacia Unirea 8 0 4 4 7-22 4p.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.