Gauss, campioana județului

Fotbal/ Liga a IV-a

Echipa antrenată de Andrei Întuneric se va duela cu botoșănenii de la Avântul Albești pentru promovarea în Liga a III-a. Manșele de baraj sunt programate pe 23 iunie, în deplasare și pe 30, acasă. Deși Gauss va rămâne principalul sponsor, gruparea finanțată de doctorul Cristian Postolache își va schimba numele în ACS Suporter FCM Bacău

Era clar. Și încă de multă vreme. De acum, însă, este și matematic: ACS Gauss Bacău e noua campioană județeană a Bacăului. Cu două jocuri (ambele cu caracter de restanță) înainte de finalul campionatului, formația antrenată de Andrei Întuneric are șase puncte avans față de a doua clasată, Viitorul Curița și nu mai poate pierde șefia Ligii a IV-a.



Băcăuanii au avut un parcurs aproape perfect în acest sezon: 32 de meciuri, 30 de victorii și doar două remize, ambele cu rivala Curița: 1-1 acasă și 2-2 la Onești. În plus, Gauss se poate lăuda cu un atac fără egal: 216 de goluri înscrise, peste o treime dintre acestea purtând semnătura golgheterului Bogdan Lupu și a partenerului său din ofensivă, Gabi Boghian. Lupu a punctat de 44 de ori, iar „Boghi” de 37. „A fost un campionat care nu ne-a pus probleme deosebite. La unele meciuri chiar a fost greu să ținem băieții motivați”, a subliniat antrenorul-jucător Andrei Întuneric.

Chiar dacă mai are două partide de campionat (mâine, cu Bălcescu și sâmbătă cu Oituzul), Gauss își îndreaptă întreaga atenție către barajul de promovare în eșalonul al treilea. Adversară? Campioana Botoșaniului, Avântul Albești. Prima manșă a „barajului” este programată pe 23 iunie, în deplasare. Returul va avea loc pe 30, pe teren propriu, la Letea Veche sau pe stadionul „Letea”.

„Fiind o confruntare tur-retur, pot apărea și surprize, dar noi vom face tot posibilul pentru a le evita. I-am văzut la lucru pe cei din Albești și e clar că avem prima șansă. Nu am avea niciun alibi dacă am rata promovarea”, a precizat Întuneric, antrenorul echipei pe care suporterii o văd drept urmașa FCM Bacău. De altfel, din viitorul sezon, gruparea finanțată de doctorul Cristian Postolache își va schimba denumirea în Asociația Club Sportiv Suporter FCM Bacău.

„Am primit acceptul din partea Ministerului de Justiție și acum vom trimite hârtiile către Federație pentru schimbarea denumirii. Sperăm să nu întâmpinăm probleme”, a declarat conducătorul campioanei, Sebi Păuceanu. Firma Gauss va rămâne însă principalul sponsor al echipei, iar doctorul Postolache președintele grupării băcăuane care tinde să ajungă în Liga a III-a.

„Ne schimbăm denumirea, dar nu vor exista modificări și la nivel de Asociație. Domnul doctor Postolache a susținut financiar acest proiect încă de la început și el va rămâne la conducere. S-a pus la un moment problema să existe finanțare și din partea suporterilor, dar au ieșit discuții și am renunțat. Poate pe viitor, în Liga a III-a, când așteptăm lângă noi și alți sponsori”, a spus Păuceanu, care susține că a înaintat și un proiect de finanțare nerambursabilă către Consiliul Județean.

Mâine, la jocul cu ACS Nicolae Balcescu, Gauss Bacău va primi medaliile de campioană. Iar sâmbăta care vine, viitoarea ACS Suporter FCM Bacău atacă prima manșă a barajului de promovare. Se întrezărește C-ul!

Rezultatele etapei a 34-a din Liga a IV-a: Voința Oituz- CSM Bacău 3-0, Fl. Roșie Sascut- Viitorul Curița 0-10, AS Filipești- Gloria Zemeș 3-2, CS Dofteana- AS Negri 3-0, UZU Dărmănești- Aripile Cleja 3-0, Viitorul Nicolae Bălcescu- Voința Gârleni 0-2, Gauss Bacău- AS Măgura Cașin 10-1, Siretul Bacău- CSM Moinești 2-3, Vulturul Măgirești- FC Dinamo Bacău 3-0.

Clasament

1. ACS Gauss Bacău 32 30 2 0 216-30 92p.
2. Viitorul Curița 32 28 2 2 192-22 86p.
3. CSM Bacău 32 21 3 8 111-43 66p.
4. Voința Gârleni 32 20 3 9 82-44 63p.
5. Vulturul Măgirești 30 20 2 8 105-69 62p.
6. Gloria Zemeș 32 17 3 12 92-74 54p.
7. FC Dinamo Bc. 32 17 2 13 89-76 53p.
8. UZU Dărmănești 32 15 6 11 77-74 51p.
9. CSM Moinești 33 16 3 14 69-70 51p.
10. Voința Oituz 30 15 4 11 55-50 49p.
11. AS Filipești 31 15 3 13 74-73 48p.
12. ACS N. Bălcescu 33 15 3 15 69-72 48p.
13. AS Negri 32 10 4 18 66-103 34p.
14. Măgura Cașin 32 8 3 21 63-115 27p.
15. CS Dofteana 33 5 4 24 43-162 19p.
16. Aripile Cleja 33 5 1 27 47-152 16p.
17. Siretul Bacău 33 3 2 28 31-137 11p.
18. Fl. Roșie Sascut 32 2 2 28 25-140 8p.

6,7
goluri/ per partidă este media eficacității celor de la ACS Gauss