Alte opt partide din ediția 2017 a Cupei României la Box pentru Seniori s-au disputat joi seară, la Sala de Atletism, în cadrul celei de-a II-a sesiuni a competiției. Programul a fost deschis cu meciul dintre Vasile Suciu (Sibiu) și Alexandru Popescu (Dinamo Buc.) la categoria 64 kg, cel din urmă impunându-se la puncte, după trei reprize a câte trei minute, cu 4-1.
Primul băcăuan intrat în ring în sesiunea a II-a a fost Nicușor Ciobanu care l-a învins categoric, decizie 5-0, pe Petrică Purcaru (Năvodari). În meciul III, la categoria 75 kg, Dragoș Kuztipschi (Bacău) a pierdut clar, decizie 5-0, în fața clujanului Vlad Miron. În celelalte jocuri, la 75 kg, Marius Dumitru (Mioveni) a dispus, 5-0, de Vladimir Lucuț (Zărnești), în timp ce, în meciul V, Adrian Ciobanu (Slatina) l-a făcut KO în repriza secundă pe Andrei Serdean (Cluj).
Spectacolul în ring a continuat și în meciul VI, la categoria 91 kg, unde Cătălin Cristea (Târgoviște) a căștigat prin abandonul din prima repriză a lui Ionuț Străchinaru (București). Penultimul meci i-a adus față în față pe boxerii de la +91 kg, Adrian Poputea (Zalău) și Doru Livadar (Timișoara), decizia fiind de 5-0 în favoarea boxerului din Zalău. Ultimul meci din program, la categoria +91 kg, a fost câștigat prin neprezentare de Ionel Osvat (Oradea), dinamovistul Daniel Burciu invocând cauze medicale.
Ultima zi de concurs programează Galele Finale, vineri, 7 aprilie, de la ora 16.00, la Sala de Atletism, în care se vor juca 10 meciuri, în cinci dintre ele evoluând sportivi băcăuani: Sebastian Arbuz-52 kg, Alexandru Cuciureanu-64 kg, Nicușor Ciobanu-69 kg, Alberto Biro-81 kg și Vitalie Mârza-91 Kg. Accesul publicului este liber.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.