Garleni: Un tanar a jefuit o batrana de 76 de ani

    La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 16:30, lucrătorii Postului de Poliție Hemeiuș au depistat în flagrant un tânăr de 24 ani, din comuna Gârleni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

    În fapt, la aceeași dată, la sediul Postului de Poliție Hemeiuș s-a prezentat o femeie de 76 de ani din comuna Hemeiuș, care a reclamat faptul că o persoană de sex masculin i-a sustras geanta personală din curte, geantă în care se aflau mai multe documente personale și suma de 600 lei.



    În urma investigațiilor efectuate a rezultat că în data de 20 octombrie a.c., femeia de 76 ani se afla la domiciliul acesteia, când la un moment dat se pregătea să părăsească imobilul în care locuiește. În acest timp ar fi venit o persoană de sex masculin care ar fi discutat cu ea și profitând de neatenție a sustras geanta în cauză, după care a plecat.

    La scurt timp, polițiștii au reuțit identificarea unui tânăr de 24 ani, din comuna Gârleni, bănuit de comiterea faptei. Geanta sustrasă a fost recuperată și predată părții vătămate.

    În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.