Garda de Mediu Bacău a declanșat mai multe verificări în județul Bacău, după ce au primit mai multe sesizări cu privire la depozitările necontrolate de deșeuri.
Prima razie a avut loc la UAT Comănești, unde comisarii au descoperit un depozit de deșeuri provenite din demolări, pe un teren extravilan aflat pe domeniul public. Reprezentantul UAT Comănești a susținut că deșeurile au fost aduse pentru a consolida drumul și pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.
Cu toate acestea, comisarii GNM au constatat că nu există niciun act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului pentru aceste depozitări.
Ca urmare, UAT Comănești a fost sancționată cu o amendă și o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, iar organele de cercetare penală au fost sesizate pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor.
A doua inspecție a avut loc pe raza Municipiului Bacău, în zona Străzii Constanței, unde au fost descoperite depozitări necontrolate de deșeuri industriale rezultate din demolări, pe o suprafață de 1,5 ha.
Deșeurile aparțineau municipalității, astfel că UAT Municipiul Bacău a fost sancționată cu o amendă și i-au fost impuse măsuri cu termene, inclusiv interzicerea stocării deșeurilor din construcții/demolări și aducerea terenului la starea inițială.
Deșeurile din azbest au fost preluate în vederea eliminării de către un operator autorizat. În acest caz, a fost înaintată o sesizare penală instituțiilor competente.