John si Helmut, amicii mei occidentali, coboara din tren, an gara Bacau. Mersul trenurilor are orar de postalion si mai asteptam, ceva vreme, un alt tren. Ochii amicilor dau roata prin gara. Se simt stingheriti rau. Mizerie. Niste cersetori asi fac treaba. Iesim pe peron, desi fulguieste. Cand te uiti spre cer, totul e ok. N-am reusit sa mioritizam si tariile cerului. Peronul, tot o rusine… Panouri publicitare nefolosite, mazgalite, vopsea veche de tot, scorojita. Scaune rupte pe cele care anca sunt antregi nu-ti vine sa asezi nici bagajele. Gardurile dintre liniile de cale ferata sunt lipsa an proportie de 50 la suta. Calatorii circula peste linii, nestingheriti, ca pe trecerea de pietoni. Peronul de langa linia a cincia este placat cu gresie. Ca lipsesc multe placi, nu ar fi o surpriza. Grav este ca oamenii merg pe gresie ca niste robotei, cu pasi foarte mici, speriati, ca nu cumva sa alunece. Doi dintre ei au patit-o sub ochii nostri. Spectacol macabru de hopa-mitica. Au anjurat gara, chefereul, destinul… Ca un fagure de miere limba noastra. Oaspetii ma roaga sa traduc. Aiurea… Din loc an loc, bordurile peroanelor lipsesc. Desi e ianuarie, sub ochii viscolului care s-a pornit catre seara, balariile uscate sunt anca an picioare pe si langa liniile de cale ferata. Pe liniile de manevra, balariile se afla an compania sticlelor sparte, a gunoaielor de tot felul. an tunelul de sub liniile de cale ferata e o mica filiala de iad. Pe trenul an care vrem sa ne urcam citim: Piatra Neamt – Bacau. Helmut zice cu inocenta, dar putin speriat: aSuntem an Piatra Neamt?” ai spun conductorului despre ce este vorba. Se uita suparat la mine si schimba, agale, inscriptiile: Bacau – Piatra Neamt. Urcam. Mai sunt cincisprezece minute pana cand trenul ar trebui sa plece. Vestea buna: nu este aglomeratie. Pare un tren al pustietatilor. Urmeaza stirile proaste… Nu functioneaza instalatia electrica decat cu vreo cinci minute anainte de plecare. E frig. ancercam sa facem comutatorul energiei termice sa se miste. Defect. Normal. ancercam an alt compartiment. Idem. La sugestia mea, care cunosc spiritul cheferist, ne lasam pagubasi. Dam de alta belea: pe geam, viscolul, fenomen romantic, aduce zapada an compartiment. ancercam sa anchidem fereastra. Esec. Ne mutam an alt compartiment. Si de aici lipseste caldura, dar viscolul se opreste la fereastra. Norocul nostru: avem de parcurs doar 24 de kilometri. antr-un satuc, pentru ca mersul trenurilor este neschimbat de pe vremea lui Dej, trenul poposeste vreo 15 minute. [ad#stire] Cand ajungem an statia finala, constatam ca am parcurs totul cu o viteza medie de 28 de kilometri pe ora. Viteza romantica, zice John. Helmut ai spune lui John ceva despre Gara de Nord, de unde plecasera de ore bune. Vorbesc amandoi despre specificul garilor romanesti. Cand punem piciorul pe peronul garii de la kilometrul 24 e antuneric. Nu se mai vede mare lucru. Fac o fenta patriotica si nu trecem prin cladirea garii, ca nu cumva sa mai vada ceva specific romanesc. John si Helmut sunt fiinte delicate si ami sugereaza ca ar dori sa se antoarca pe calea aerului, pe-a acolo pe unde anca n-am reusit sa aplantam” gropi si mizerie. Altfel, cei doi iubesc Romania. E foarte frumoasa an albume…
Ion Fercu
