De cum se lasa seara, prin gara din Bacau, lumea incepe sa apara de peste tot. Cu bratele sprijinite peste capota, un taximetrist asteapta plictisit clientii dispusi sa-i plateasca un drum, mai lung sau mai scurt, pâna la destinatie.
La intrare, pe un afis lipit pe stâlp, te intâmpina imaginea unei persoane date disparuta de familie inca de la inceputul anului.
Nu intri in sala de asteptare, ca un miros intepator de urina iti agreseaza simturile. In gara, o tânara intr-o tinuta turcoaz mânuia un smartphone, asteptând sa-i fie anuntat trenul. Alaturi, un baiat cam de aceeasi vârsta se plimba agitat in timp ce se conversa la telefon prin casca bluetooth.
Pe peron, apare un grup de patru adolescenti, dinspre care se simtea un puternic miros de transpiratie. Se indreapta grabiti spre magazinul cu de toate de pe peron, unde intra doar unul dintre ei si iese imediat cu o punga de bake rollls cu aroma de ceva. Apoi ii vad traversând liniile si disparând in intunericul noptii.
Un barbat ii explica baietelului ceva despre monstrul care stationa, torcând zgomotos, de mai bine de 20 de minute la linia intâi. In trenul ce nu mai pleca de pe linia intâi, doar trei calatori. Mai ca-mi vine sa fac un comentariu malitios. Aurolaci de 9-10 ani umbla zgomotos traversând haotic spatiile dintre linii. Cu totii au povesti de spus, dar numai pungile imbibate cu prenadez ii mai atrag.
Povesti de seara cu John din gara
O naluca, insa, se zareste in parcarea din lateralul garii destinata numai angajatilor CFR. E John, cum ii place sa-l numeasca lumea. De fapt, se numeste Ion Cernea. Si Arone, al doilea prenume cu care se mândreste.
Face 39 de ani, in martie, pe 13. N-ai zice. Ma amuza mustata si barba. Ii spun ca seamana cu Alexandru Ioan Cuza. De acum 16 ani, 13 februarie, sta pe strazi, in special in gara pe care n-a mai parasit-o de nu mai stie când. Mai iese in oras ca sa-si ridice pensia de handicap de 234 de lei si atât. Nu-i place orasul, harmalaia, nici oamenii. Aflu ca s-a nascut la Codlea.
Parintii, localnici din Tociloasa si Parincea, i-au murit, ultima mama, in 2010, pe 27 august. Pensia o are dupa ce, zice el, l-a lovit grav la cap o masina chiar pe trecerea de pietoni de vizavi. A primit 20 de milioane si cam atât.
L-am mai vazut si asta vara, tot aici, purtând falos un ecuson care sa certifice ca e omul locului, nu fitecine, “angajat de buna voie”. Il laud ca ii merge “bibilica”. “Am invatat sa fiu mai calculat in astia 16 ani. Sunt prieten cu toata lumea. Nu ma autocompatimesc. Imi place viata mea. Sunt un om optimist”, marturiseste. Are liceul zootehnic, calificare de crescator-ingrijitor porcine.
A fost si insurat. Are o fata de 16 ani cu fosta sa sotie, dar nu mai stie nimic de niciuna. “Nu mai e ca inainte. Era mai bine pâna in 2004 când a modernizat gara. Aveam o sala de asteptare, era barul sus, munceam, eram debarasator, mai luam si eu un ban. Acum, mai e doar magazinul din colt deschis non-stop sI «Selena». Nu mai ai unde sa muncesti noaptea”, regreta John. Se opreste din discutie cât sa-i ceara o “otrava” domnului Sergiu, ceferist in zona. Iarna din 2005 a fost cea mai cumplita, cu cele minus 29 de grade pe care a trebuit sa le suporte. Il intreb cum i se pare lumea de azi.
“Imi place sa vorbesc cu dvs. N-am avut cu cine sa vorbesc deschis. Nu prea imi dau atentie oamenii. Sigur, nu toata lumea e la fel, dar cred ca e din ce in ce mai rea. Daca incerci sa ajuti pe cineva, pici de rau. O parere «realistica». Daca e sa vorbim despre credinta, lumea nu mai vrea sa stie de Dumnezeu. Ajung la El numai când dau de greu. Zic «Doamne ajuta-ma». Dar de ce nu se inchina când manânca, când doarme, oriunde te culci, si pe iarba, fa Sfânta Cruce, roaga-te la Dumnezeu”, imi explica filozofic Ion. Incearca sa-mi spuna o rugaciune “proprie”. Imi dau seama ca nu ar mai sti sa o reproduca intocmai.
Nu insist. M-a multumit panseul despre Dumnezeu. Ma uimeste cu detaliile despre accidentele din gara. Tenisii rosii cu talpa alba ai Ioanei Raluca C., fetita de 14 ani spulberata la podul metalic, in timp facea poze pentru Facebook. Tânarul de 35 de ani, de pe Mioritei 64, bolnav incurabil, care s-a sinucis, ori femeia de 45 de ani, ametita de bautura, prinsa intre vagoane si sectionata de rotile trenului. Il las patruns de o discutie cu un cunoscut, dom’ Costel, de la Vama, care il intreaba de un ziar Desteptarea de vineri. Mai aud cum ii povesteste ca nu mai are unde dormi, caci in locul unde statea nu se mai poate “sunt controale de la Bucuresti”.
