Sapte clase de a XII-a. Aproape 200 de elevi. Multi dintre ei olimpici, multi admisi deja la universtitati din strainatate. Sase clase de matematica informatica, din care una intensiv engleza si una intensiv informatica, dar si o clasa de filologie.
Sapte profesori diriginti emotionati, dar si un colectiv de cadre didactice mândre ca, inca o data, la fel ca in fiecare an, au putut participa alaturi de … excelenta de la „Vranceanu”, in traditionala defilare prin centrul orasului.
A urmat apoi si la cursul festiv, organizat la Teatrul de Vara, a promotiei 2016 de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”, cel care, in urma cu 12 ani, a fost primul care a pornit seria traditonalelor de acum marsuri prin oras.
Defilarea elevilor „vranceni” a avut de toate: majorete, mascota, megafon cu muzica de fanfara, baloane albastre, robe, elevi, profesori, vuvuzele, flori, bucurie si… ploaie. Ploaie in rafale. O noua promotie deosebita, cu rezultate foarte bune, plina de entuziasm, dupa cum au spus chiar profesorii care i-au indrumat in tot acest timp. Marsul absolventilor a incântat pe toata lumea, pe tot traseul, de la Statuia Stefan cel Mare pâna la primarie, pentru ca apoi sa se opreasca in fata Parcului Cancicov, unde clipele unice au fost imortalizate in poze.
„Sunt mândru ca am fost directorul acestei generatii de absolventi. Sunt mândru, asa cum sunt an de an, de elevii nostri. Rezultatele lor ne bucura in aceeasi masura. Sunt elevi foarte buni, cu medii foarte mari, cu care ne mândrim, repet, si ne vom mândri in continuare, pentru ca sunt convins ca aceste rezultate vor continu si in urmatoarea etapa din viata lor”, a declarat, la ceas aniversar, prof. Gabriel Andrei, directorul CN „Gh.Vranceanu”.
Intr-o atmosfera incendiara, care a inundat sala teatrului, absolventii si-au luat cu greu ramas bun de la anii de liceu, dar au promis ca vor merge inainte cu spiritul de „Vranceanu – cel de neinvins”, titlul imnului colegiului din Bacau.
Sase elevi de la acest colegiu sunt „nominalizati” pentru titlul de sef de promotie. Sunt sase elevi care au terminat liceul cu media 10 pe linie. Departajarea se va face in functie de notele de la examenul de bacalaureat, iar daca si atunci va exista egalitate se va tine cont de rezultatele obtinute la olimpiadele scolare. Cei sase elevi sunt: de la clasa a XII-a A – Raluca Darauta, Iustina Grosu si George Umbrarescu, de la a XII-a B, Cristina Popa si Gabriel Danut Matei, iar de la clasa a XII-a E, Vlad Coteanu.
[wonderplugin_gallery id=”563″]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.