Editia a V-a a Galei Voluntarului Bacauan, desfasurata aseara la Casa de Cultura, a fost evenimentul central al Saptamanii Nationale a Voluntariatului. "Aceasta Gala este o rasplata si o recunoastere a activitatilor deosebite pe care voluntarii din judet le-au desfasurat, sprijinind copiii nevoiasi, batranii suferinzi si persoanele nevoiase, implicandu-se in numeroase proiecte care privesc sanatatea sau mediul, activitati culturale sau sociale", a explicat Ionut Chirita, purtator de cuvant la Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau. 11 organizatii si institutii din Bacau au participat la eveniment si si-au premiat voluntarii. Printre acestea s-au numarat Agentia Nationala Antidrog, Habitat for Humanity Comanesti, Asociatia Onestin, Centrul Regional de Ecologie, Fundatia Don Bosco etc. In cadrul Galei, au fost decernate titlurile de Voluntarul Anului 2010, care a fost acordat Ioanei Mare, de la Habitat for Humanity Comanesti pentru numeroasele ore de voluntariat si Proiectul de Voluntariat al anului 2010 in judetul Bacau, care a fost castigat de initiativa "Vara impreuna – Nava Bucuriei", propus de Fundatia Salesiani di Don Bosco. Pentru aceste doua premii s-au facut in prealabil noua nominalizari. Invitatul special al Galei a fost in acest an bacauanul Narcis Iustin Ianau, care a concertat in deschiderea evenimentului. Alaturi de el au fost prezentate pe scena Casei de Cultura programe artistice variate, pregatite de organizatiile participante si alti tineri talentati din Bacau. (A. Gavrila)