Teatrul Municipal „Bacovia” a inceput pregatirile pentru a IX-a editie a Galei STAR, un festival-concurs international care se adreseaza artistilor cu posibilitati de expresie deosebite, valorificate în spectacole de tip one-man-show.
Competitia este deschisa interpretilor din România sau din strainatate si îsi propune sa stimuleze interesul publicului pentru recital, ca forma autonoma de spectacol, si al artistilor pentru spectacolul individual si de autor.
În competitie pot intra productii românesti si straine, cu o durata cuprinsa între 40 si 80 minute. Editia a IX a Galei STAR va avea loc in intervalul 4-8 aprilie 2014. Data limita de primire a propunerilor este 15 februarie (data postei).
Cei interesati trebuie sa trimita un DVD cu înregistrarea productiei propuse (mentionându-se durata recitalului), fotografie portret si fotografie din spectacol (format JPG), CV si prezentarea teatrului/companiei (daca este cazul), date tehnice, sinopsis, pe adresa: Gala STAR 2011, Teatrul Municipal„Bacovia“, str. Iernii, nr. 7, BACAU, cod postal 600050, judetul Bacau. Rezultatul selectiei va fi anuntat pâna la data de 28 februarie 2014. Programul Galei STAR va cuprinde, în afara spectacolelor invitate, întâlniri cu importanti oameni de teatru, critici, dramaturgi, scenografi, jurnalisti.
Noutati: Începând cu editia a IX-a, Gala STAR are o noua sectiune competitionala: Concursul de Dramaturgie – Monodrama. La aceasta sectiune înscrierile se primesc în format electronic, la adresa teatrulbacovia@yahoo.com, pâna la data de 15 februarie 2014, rezultatele urmând a fi comunicate în ziua de 15 martie 2014.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.