Gala STAR 2011: Jurnal de spectator (2)

Cum v-am mai spus, si sper ca ati retinut, criticul de teatru este tot un spectator, ma rog, unul avizat, dupa cum se stie. Dar asta nu inseamna ca simturile lui s-au tocit, ca vorbim despre o persoana acra, scrobita, care vaneaza greseli, face clasamente, judeca incruntat si nu se mai poate bucura cu adevarat cand vede ceva nou, proaspat, incitant. Cum genul meu preferat nu este criticul dogmatic, cu sistema, am sa incep cu relatarea impresiei de la spectacolul invitat de duminica seara, "faultand" nitelus cronologia, adica ordinea in program. Dupa doua recitaluri "problematice", inscrise in concurs, la care am sa revin, evident, am vazut o demonstratie de prospetime, de talent viu, acid, autopersiflant (proba suprema a unei inteligente superioare) in one-woman show-ul Ancai Sigartau. intr-un recital extraordinar, numit "Vreau sa fiu actrita", ea a demontat, prin distantare ironica, mecanismul iluziei in teatru, potentand, in mod (aparent paradoxal) misterul acestei arte. A fost, pentru inceput, Puck, din "Visul unei nopti de vara" de W. Shakespeare, sub duhul caruia a stat intreaga reprezentatie, alerta, sprintara, "frageda", care ne-a amintit ca, noi, oamenii, suntem mai mult "facuti din materia visurilor noastre". Anca Sigartau a cantat (admirabil, melodiii mai noi si mai vechi, dar evergreen, oldies but goldies), a dansat, a improvizat cu mare farmec, dezinvoltura si firesc, seducand spectatorii cu absoluta ei naturalete (teatrala, normal, din moment ce se afla pe o scena, asta ca sa intelegeti cum e cu paradoxurile). Recitalul ei, ludic, simpatic, plin de umor distilat, a incantat publicul si i-a adus actritei un ropot de aplauze binemeritate. De fapt, ea a vorbit despre fragilitatea actorului, aceasta fiinta care traieste "in vitrina", din privirile celorlalti, instrument al propriei arte, pe care-l poti distruge doar cu un cuvant, cum spunea Charles Chaplin. Fragil extrem de fragil, asta e cuvantul, cand e vorba despre artistii scenei, "mimi ai perisabilului". si asta ne asteptam sa vedem in recitalul (in concurs) al lui Filip Ristovski, care l-a intruchipat pe scena pe Nijinski, balerinul de geniu, atins de aripa nebuniei. Interpretul a oferit un spectacol frumos, impresionant ca desfasurare de forta, de creativitate, de munca asidua de documentare, datorata autoarelor regiei (si ale scenariului, cred), Malina Andrei si Ema Nicola. Un spectacol dens, poate prea incarcat de referinte livresti, de citate culturale care nu ajungeau la spectator, din pacate. Filip Ristovski a incercat sa fie actorul total, spune o poveste, dar vocea il cam tradeaza, danseaza bine, are o plasticitate corporala admirabila, dar intr-un registru modern, altul decat al personajului intruchipat, stie sa si cante, dar ceva, totusi, e artificial, e "fabricat", nu transmite emotia asteptata. Cine nu cunoaste epoca, "nebunii" ani ’20 ai secolului trecut, explozia, in Paris, a baletului rus condus de Djaghilev, muzica acelei perioade incandescente, ramane cam pe dinafara. Vezi, intelegi, atat cat cunosti (ar fi trebuit sa stii ceva si despre jurnalul nefericitului balerin rus, care a pierdut distinctia dintre real si imaginar), restul nu conteaza, e volatil, daca nu are necesarul "grund", baza, fundalul. Tot ieri, dupa-amiaza, l-am vazut si pe Iosif Csorba de la Teatrul German de Stat Timisoara, cu un recital dupa "Omul invizibil", adaptare de Alex Halka (semnatar si al regiei) dupa H.G. Wells. Adica dupa un roman de science-fiction binecunoscut, ecranizat etc. Dar, in ciuda eforturilor laudabile ale unui tanar actor de buna-credinta, maleabil, expresiv, spectacolul nu avea nicio portanta ideatica, nicio adresa, ca sa spun asa. Era un amalgam, cu papusi, cu tot felul de efecte exterioare, dar, toate, trecand, pe langa tema tragica a pierderii de identitate, a moralitatii si raspunderii omului de stiinta in fata descoperirilor sale, cu urmari, atat de nefaste, chiar pentru propriul destin (ca sa nu mai amintesc de soarta umanitatii, asa cum s-a intamplat in cazul altor experimente folosite in sens distructiv).
Carmen Mihalache