25 noiembrie 2024

Gala Premiilor FSC ediția XX, o reușită de poveste

Într-un cadru de poveste, la restaurantul Caprice Events, a avut loc joi, 18 mai, decernarea Premiilor Comunității Băcăuane, într-o Gală organizată de Fundația de Sprijin Comunitar. La eveniment au participat 220 de persoane, reprezentanti ai sponsorilor evenimentului, ai autorităților publice, finaliștii Premiilor Comunității Băcăuane și colaboratori apropiați ai FSC.

Scopul principal al Galei fiind strângerea de fonduri pentru continuarea proiectelor sociale ale FSC, evenimentul a generat încasări totale din sponsorizari și donații în valoare de aproximativ 56.000 de euro (dintre care 4.400 de euro în bunuri necesare desfășurării programelor organizației), dintre care 29.350 euro din contractele de sponsorizare pre-eveniment, iar 26.630 euro au fost strânși în cadrul serii din vânzarea biletelor la tombolă, licitații și donații individuale pe caietele de donații pentru diferite proiecte ale FSC.



La licitația cu strigare au fost licitate 9 obiecte, iar câștigatorii lor au fost:

Tabloul Petale, Tandrețuri și Vânt, al artistei Mihaela Surugiu – Preţul de pornire la licitație a fost de 3.000 lei și a fost adjudecat de doamna Irina Popa cu suma de 4500 lei.

Un set pereche de lănținșoare cu pandantive, din aur, donat pentru licitația din serii de Bijuteria Giulia – Prețul de pornire a fost de 2.000 lei și a fost adjudecat de domnul Ioan Chiriac, cu suma de 2900 lei.

Un set UNICAT de bijuterii din bronz, pigmentat cu metale nobile, realizat de către Angels Hoch, în cadrul casei de bijuterii Arior din Barcelona, oferit pentru licitația serii de Irina Popa, Broker de asigurări, membru în boardul FSCPreţul de pornire la licitație a fost de 2.500 lei și a fost adjudecat cu aceeasi suma de către Dedeman.

Un vin de colecție, Chateau Giscours Margaux provenit din colecția privată Francois Louis Vuitton, oferit pentru licitația serii de MyWine.ro – Preţul de pornire la licitație a fost de 1.000 lei si a fost adjudecat de Agricola contra sumei de 5100 lei.

2 piese de mobilă recondiționate și pictate manual în Atelierul Mozaic by FSC – Prețul de pornire a fost de 2.000 lei si a fost adjudecat de doamna Simona Drilea (Pensiunea Livada Minunata) contra sumei de 6.000 de lei.

O pictură murală interioară sau exterioară, de 20 de metri pătrați (cu toate consumabilele și cheltuielile incluse), oferită de echipa de artiști ai proiectului ZidArt – Prețul de pornire a fost de 7.500 de lei și a fost adjudecat de domnul Bogdan Șova (Complex Panoramic, Slănic Moldova) contra sumei de 11.000 de lei.

Trei obiecte decorative din lemn, pictate manual în cadrul Atelierului Activ Mozaic by FSC, al căror preț de pornire a fost de 500 de lei si care au fost adjudecate de: Copanex contra sumei de 2.000 de lei, Omega Bc contra sumei de 3.000 de lei, respectiv doamna Irina Popa contra sumei de 1.000 de lei.

 

Momentul festiv al serii a fost reprezentat de Înmânarea Premiilor Comunității Băcăuane

 

Laureatii celei de a XX-a editii a Galei au fost:

La categoria Persoane Fizice au fost nominalizați: Andreea Lichi – pentru o impresionantă poveste de viață, Suflet de Porțelan; pentru proiectul #EatPrayLove by Cantina Socială Maria Bronx – Daniel Zodian; pentru activitatea de excepție prin care a a reușit să aducă la cele mai înalte standarde Spitalul Orășenesc Buhuși, activitatea ce i-a adus decorarea cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler – Constantin Poiană. Iar premiul acestei categorii, în urma jurizării, a mers la managerul Spitalului Orășenesc Buhuși, Constantin Poiană.

Mă simt extreme de bucuros și onorat să mă aflu în această seară aici, alături de dvs. În primul rând vreau să felicit organizatorii pentru organizarea acestui extraordinar eveniment, care este la XX-a ediție. Despre mine pot să vă spun că sunt un om cum sunteți și dvs. Sunt născut, crescut, familia mea se află în orașul Buhuși, întotdeauna am crezut și cred că poți face lucruri bune pentru comunitatea în care trăiești. Cred că sunt și puțin norocos că mi-au ieșit lucrurile, că am oameni minunați alături de mine, că instituțiile din județul Bacău, din comunitatea locală și de la nivel național au înțeles faptul că totul trebuie să plece de la Învățământ și Sănătate. Mai sunt multe lucruri de făcut la Buhuși, la Spiutalul din Buhuși, dar nu vom renunța. Și avem un motto al nostru, „dacă la alții se poate, se poate și la noi”. Vă mulțumesc din tot sufletul!”

Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși, câștigătorul categoriei Persoane Fizice al Galei FSC 2023

 

La categoria Instituții și ONG-uri au fost nominalizate Asociația Lumina – pentru proiectul PAL Community – Creșterea accesului la servicii de paliație pentru beneficiarii din comunitățile dezavantajate; Asociația Daniel – pentru 30 de ani de speranţă, încredere şi şanse oferite copiilor și tinerilor cu dizabilități și Romanian Youth Movement for Democracy pentru proiectul Clubul din Internat. Iar câștigătorul categoriei a fost Asociația Daniel.

Vreu să vă transmit, din toată inima mea, recunoștința și sprijinul părinților care ne-au ales să le fim alături în greau încercare de a avea copii cu probleme. Acest premiu nu îl merit numai eu, îl merită toată lumea, Centrul, în intregimea lui: copii, părinți, autorități, finațatori, toți cei care au crezut în povestea mea, în forța și puterea mea de a trece peste un șir de încercări… Înțelegem lucrurile acestea când încercăm să găsim soluții. Să le căutăm și să le punem în aplicare, în gândirea noastră, în speranța și credința cître bunul Dumnezeu și către forța noastră interioară. Mă bucur din suflet că v-ați gândit și ați apreciat această instituție. Le mulțumesc tuturor celor care crezut în noi încă odată și sper ca să fiu un model și un reper pentru viitor și să obțineți aceleași rezultate, și numai ămpreună putem face ca viața noastră să fie mai bună. Vă mulțumesc din suflet și sunt onorată de invitație dragi colegi de la Fundația de Sprijin Comunitar. Am intuit din primul moment când v-am cunoscut că veți fi un model pentru Societatea Civilă din România.”

Mărioara Popa, președinte Asociația Centrul Daniel 

La categoria firme şi companii au fost nominalizate Simba Invest – pentru susținerea performanței sportive – Casa Simba; pentru susținerea oferită proiectelor sociale din Bacău – Agricultorul Group; pentru întreaga implicare comunitară din anul 2022, cu peste 1.100.000 de lei investiți în proiecte de interes public – Agricola și pentru deschiderea și suportul față de comunitatea locală – AE Electronics. Câștigătorul acestei categorii a fost Agricola Bacău.

Felicitări organizatorilor și persoanelor prezente la acest eveniment și care fac acte de caritate. Sunt director de marketing Agricola și președintele Asociației Agricola prin intermediul căreia am făcut donațiile respective. Este o muncă frumoasă dar nu este o muncă ușoară, nu întotdeauna îți ajung resursele să ajuți pe toți cei care au nevoi. Așa cum ați văzut în imagini, la 15 km de Bacău sunt încă copii care se culcă flămânzi. Încercăm din puținul pe care îl avem să ajutăm pe câți mai mulți și să sprijinim cât mai multe proiecte sociale. Mulțumesc tuturor colegilor mei și încă odată felicitări celor care ajută comunitatea.”

Daniel Bitere, președinte la Asociația Agricola, Neam de gospodari

La cel mai așteptat moment al serii, Premiul de Excelență, au fost nominalizați pr. Ioan Bârgăoanu, pentru întreaga activitate umanitară desfășurată în cadrul Protopopiatului Onești; Asociația Door2Outdoor pentru activitățile și proiectele dedicate promovării sportului pentru persoane cu dizabilități; ZIDART (Asociația Ingenious Drama) pentru cele 5 ediții internaționale de Street Art Festival care au regenerat imaginea și cultura orașului Bacău. Iar Premiul de Excelență a fost acordat…echipei ZIDART.

 

„Am emoții pentru că niciodată nu mi s-a adresat cuvântul „excelență”, pentru că venim dintr-un sector neguvernamental, nonprofit, unde tinerii folosesc foarte des cuvântul voluntariat, și după aceea…meserie, oportunități… ZIDART, acest proiect de regenerare umană aș putea să îi spun înainte de urban. Când am început acest proiect, în 2017, a fost foarte greu spre imposibil, pentru că oamenii au fost reticenți, și când spun oameni mă refer la toate păturile sociale. Nimeni nu credea în visul ăsta al nostrum de a schimba estetica urbană. Anul acesta am reușit să facem 60 de picture murale în Bacău, în 8 orașe din România… Am reușit să implementăm cuvântul ZIDART și Bacău, pentru că proiectul aici a luat naștere, în 8 orașe din România iar anul trecut am fost și în Madeira, să fim primii români care pictează în mijlocul Atlanticului. Personal cred că suntem la 30% potențial, din ceea ce poate să facă acest proiect. Proiectul se datorează echipei ZIDART, voluntary ai Asociației Ingenious Drama care din 1997 activează în comunitatea băcăuană pe proiecte culturale, educaționale și sociale, și artiștilor care vin în fiecare an și doresc să își pună amprenta în orașul nostrum. Sunt până acum 60 de artiști naționali și internaționali care au venit aici, dar ce este cel mai interesant este faptul că sunt aproximativ 500 de alți artiști români și străini care vor să facă parte din acest proiect și să vină în Bacău. Suntem un proiect independent și credem foarte mult în puterea pe care o avem și libertatea de a ne exprima și de a implementa ideile așa cum ne dorim, și asta o putem să o face doar pentru că dvs. ne susțineți, comunitatea de antreprenori, și îmi doresc foarte mult să rămânem împreună, pentru că, simt eu că visul acesta este abia la început și are șanse foarte mari să facă din Bacău un oraș ofertant, în primul rând pentru turiști și pentru tinerii care, din păcate, pleacă din orașul nostru. Trebuie să le oferim alte oportunități, aici, acasă. Vă mulțumesc pentru premiu, mulțumesc FSC!”

Lucian Popa, general manager ZIDART

 

 

 

Iată că am ajuns aici, la ediția XX a Galei FSC, cu idei noi și surprize noi. Gala din acest an a fost un eveniment prin care ne-am dorit să transmitem un mesaj de pace, de echilibru și de armonie, ne dorim cu toții să fie o viață mai bună iar împreună cu comunitatea asta am sărbătorit. Am avut alături de noi peste 200 de invitați din comunitatea oamenilor de afaceri, din partenerii instituționali, din prieteni și suporteri, sponsori ai Fundației de Sprijin Comunitar, cei care au simțit că pot fi alături de mesajul transmis de Gală, de ideea Galei și de a fi alături de proiecte frumoase din comunitate. Gala Premiilor Comunității Băcăuane, este locul, covorul roșu, Oscar-ul, pentru cei care au făcut ceva deosebit în comunitate. Anul acesta am primit multe nominalizări, pentru proiecte deosebite de la persoane și de la diferite surse. A fost un comitet de jurizare care a analizat propunerile și s-au selectat nominalizații care au fost prezenți aici. Îi felicităm pentru nominalizare. Chiar este deosebit să fii văzut ca meritând o apreciere din partea comunității. Au fost multe surprize iar nominalizații și câștigătorii au plecat acasă cu trofee, cu aplauzele noastre și cu mulțumirile întregii comunități pentru că au făcut ceva în această comunitate pe care cu toții ne-o dorim cu pace, cu echilibru și cu armonie, și cu o viață mai bună pentru toți.”

Gabriela Achihăi, președinte FSC Bacău

 

 

Este un moment deosebit pentru comunitatea băcăuană, a XX-a ediție, ceea ce arată că Fundația de Sprijin Comunitar este un reper, ceea ce înseamnă adunarea tuturor forțelor pentru întrajutorare, pentru calitate, pentru susținere a ceea ce înseamnă partea mai puțin favorizată a societății noastre. Băcăuanii au nevoie de sprijin și au nevoie de cineva care să îi reprezinte din acest punct de vedere. Un eveniment important, un eveniment necesar pentru comunitatea noastră și felicit Fundația de Sprijin Comunitar pentru implicare și pentru faptul că de ani de zile reușește să capaciteze resursele de care orașul nostrum are nevoie din acest punct de vedere.”

Liviu Miroșeanu, viceprimar Bacău

 

„Noi ne-am dus către FSC acum 18 ani și le-am zis că vrem să îi ajutăm și de atunci le suntem alături la toate edițiile. Am plâns când nu s-a făcut în pandemie iar anul trecut când s-a revenit am sis că da, este un eveniment pe care îl așteptăm… De la începutul anului îl punem în calendar, un eveniment foarte drag și care este un prilej să te întâlnești cu cei mai faini oameni din Bacău. Cât despre această ediție… e foarte frumos și locul și am văzut și oameni noi ceea ce este o veste foarte bună , pentru că înseamnă că s-a creat în comunitate o emulație și au înțeles și alții că e în regulă să se apropie de FSC. Locul fain, vreme bună… Dumnezeu iubește FSC-ul!”

Otilia și Cristian Lupu, Grafit Invest Bacău

 

„Nu este o surpriză pentru mine, pentru că, activitatea FSC-ului este cunoscută de atâția ani… Este un eveniment deosebit. Implicarea FSC-ului în viața social a Bacăului este extreme de importantă și de la an la an crește importanța ei. De aceea îi felicit pe toți cei implicați care su sufletul deschis vin către această asociație și sprijină oamenii aflați în nevoi.”

Ionel Floroiu, deputat de Bacău

 

„Sunt proiecte și oameni interesanți care au fost premiați aici, oameni care au făcut ceva pentru Bacău. Vedem și instituții care se mișcă bine, vedem și ONG-uri care fac lucrurile să funcționeze și care furnizează pe de-o parte servicii sociale, pe de altă parte inovație social, pentru că ăsta e rolul nostru. Sperăm să fie o chestier de inspirație și pentru ansamblul Administrației Publice care să vadă aici modele de bune practice care pot fi extinse. Cât despre Gala în sine, am simțit multă energie, probabil și după pandemie și oamenii își doreau să se reunească.”

Mihai Căprioară, președinte Fundația Comunitară Bacău

 

„Am fost invitată la acestă seară de domnul Doru Huțuțui, membru în board-ul FSC, și îi mulțumesc pentru că am avut ocazia să cunosc oameni minunați care sprijină această muncă deosebită și făcută cu mult suflet.”

Iuliana Marciuc, prezentatoarea Galei FSC 2023

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare