Gabriel Apreutesei, primarul comunei Mănăstirea Cașin, a reușit să schimbe mentalități create de administrațiile anterioare

– Primăria din comuna Mănăstirea Cașin este, domnule Apreutesei, una dintre puținele edificii de acest fel care are o prispă. Frumoasă, în stilul caselor tradiționale. Cum se vede comuna de pe această prispă, acum, la al patrulea mandat de primar la care ați ajuns, din partea PSD? Ce schimbări esențiale sunt pe fața comunei?

– La prima vedere, instituția noastră ar părea o primărie conservatoare. Nu m-am gândit nici o clipă la construirea unui nou sediu de primărie, așa cum a fost moda în alte comune, ci la o instituție nouă a primarului comunei Mănăstirea Cașin. Una peste alta, cred că am reușit să schimb mentalități create de administrațiile anterioare și să progresăm. Mă bucur, totodată, să constat că cetățenii vin cu încredere la Primărie pentru a-și rezolva diverse probleme. Imaginea sediului nostru arată că încercăm să păstrăm ultimele rămășițe de tradiționalism din satul românesc. Cum se vede comuna de pe prispa primăriei? Depinde din ce unghi privești: optimist sau pesimist, în roz sau în cenușiu etc. Dacă privești în perioada ploilor torențiale, gândindu-te la vulnerabilitățile pe care le ai pe teren, la bunurile și la viețile cetățenilor, puse în pericol de situație, nu este tocmai confortabil. Bineînțeles că la polul opus se află perioada sărbătorilor de iarnă, când toată comunitatea se bucură, inclusiv noi cei din administrație. Concluzia este că trebuie să privești cu responsabilitate și optimism, dincolo de frustrări și neîmpliniri, atât la ceea ce se întâmplă în comunitate, cat și în afara ei.

– La începutul actualului mandat ați afirmat că sunteți, practic, un nou primar? Ce ați avut în vedere?

– Am considerat că un primar care își propune o anumită longevitate în administrație trebuie să se reîncarce de la un mandat la altul. Este nevoie de o sete continuă de informații și de date pe care să le adaptezi si să le folosești în beneficiul comunei. Când încetezi acest proces, înseamnă că se apropie sfârșitul carierei de primar.

– Ce credeți că așteaptă, în prezent, cetățeanul comunei de la edilii acesteia, de la autoritatea locală? Cât de pregătită, cât de dotată este administrația comunei pentru ca viața cetățenilor să fie așa cum și-o doresc ei, adică tot mai bună? Ce vă mai lipsește?

– Cerințele din partea cetățenilor noștri sunt multe, diverse, și în creștere în ultima perioadă. Mă refer la cerințe privitoare la infrastructura mare: apă, canalizare, gaz metan, regularizări de cursuri de apă, asfaltări, poduri și podețe, dar și la infrastructura din educație și sănătate. Dacă luăm în calcul toate datele, constatăm că aparatul executiv este pregătit să facă față cerințelor actuale, susținându-ne, bineînțeles, și pe colaboratorii noștri, cărora țin să le mulțumesc cu această ocazie. Cea mai mare problemă o reprezintă resursa financiară, care este, din păcate, din ce în ce mai subțire. Am tendința de a compara comuna de acum cu cea din perioada anilor ’90 ai secolului trecut, când atât în comună, cât și în municipiul Onești exista o abundență a locurilor de muncă, acest lucru reflectându-se evident în bugetul comunei. Lipsa locurilor de muncă se reflectă destul de sumbru în bugetul nostru. Evident, căutăm să compensăm cu alte resurse proprii sau cu fondurile europene. Și vorbim de dezvoltare în condițiile în care bugetul inițial al comunei este de 1-1,2 milioane de euro, din care 60-70% din cheltuieli sunt reprezentate de secțiunea de funcționare, deci destul de dificil. Bineînțeles că am căutat să economisim la maximum posibil din punct de vedere financiar. Am reușit să ne dotăm cu utilaje pentru întreținerea drumurilor, pentru că mulți bani plecau în această direcție; din 2010 până anul trecut am avut propriul sistem de salubritate; am redus cheltuielile de personal și materiale cât am putut de mult, dar atât cât să ne permită o funcționare decentă. Evident că cei mai mulți bani vin din surse externe, atât buget de stat, cât și fonduri europene, cu toate că și această din urma resursă tinde să fie foarte complexă și greu de abordat. Comparăm la un moment dat metodologia aplicării, de exemplu pe programul PHARE unde am aplicat pentru două proiecte în perioada 2006-2010 (sistem de salubrizare, cu studiile aferente) și ceea ce se întâmplă acum cu fondurile puse la dispoziție prin Programul Operațional Regional sau Programul Național de Dezvoltare Regională. Este incomparabil mai dificil, dificultatea a crescut de la an la an și continuă să crească.

– Totul este (și în administrație) până la bani. Face față bugetul local la cerințele existente? Sunt surse reale de alimentare a acestui buget? De unde vin cei mai mulți bani? Continuăm să vorbim de cunoscutele fonduri europene, de banii pe care trebuie să-i luăm prin proiecte viabile, dar și în baza unui anume potențial de cofinanțare. Cum arată trecutul recent al comunei Mănăstirea Cașin din acest punct de vedere, cum va arăta viitorul apropiat? Ce ținte v-ați propus?

– În 1999 a fost înlocuită vechea centrală telefonică (serviciul Romtelecom) cu o centrală analogică modernă, deci până în acel an aveam numere de telefon care conțineau litere, dar și nelipsita centralistă care îți făcea legătura dorită. Această situație s-a datorat, în mare parte, poziționării geografice. Abia în toamna anului 2004 a fost instalată prima antenă de retransmisie care oferea acoperire pe un sistem mobil de telefonie, pentru ca astăzi să avem acoperire pe patru sisteme mobile. Este un exemplu minor pentru ceea ce înseamnă istorie recentă și dezvoltare. Gândiți-vă că ne doream și internet în același timp (în 2006), așa că am convins o firmă din Onești să deschidă la noi, într-un spațiu pe care i l-am pus la dispoziție, o sală de internet și am ajuns ca în 2009 primăria să instaleze un sistem de transmisie wi-fi care funcționează și astăzi fără mari probleme. Țintele pe care ni le-am propus concordă cu Strategia de dezvoltare a comunei. În acest an, prin diverse programe de finanțare vom avea: Electrificare-Extindere de rețea pentru alimentarea cu energie electrică a satului Scutaru, în valoare de 1,2 milioane de lei; Construire pod în punctul Zărnescu peste Pârâul Sărățel (400.000 de lei); Modernizare drumuri comunale (3,4 milioane de lei); Alimentare cu apă – Sursă de apă de suprafață, aducțiune și stație de tratare (2,7 milioane de lei).

– Comună de munte, cu o zestre naturală, istorică și spirituală de invidiat, Mănăstirea Cașin are și valențe turistice. Cât de mult sunt puse în valoare? Ce ar mai trebui făcut în acest sens? Sunt proiecte de această natură pe rolul Consiliului Local? Despre ansamblul istoric și spiritual Mănăstirea Cașin se vorbește deja ca despre un obiectiv care trebuie introdus mai profund în circuitul turistic.

– Suntem posesorii unei adevărate comori pentru care, din păcate, am făcut foarte puțin să o punem în valoare. Avem bogății antropice pe care le-am divizat în fond construit: începând cu monumentul istoric Fosta Mănăstire Cașin, tranșeele Primului Război Mondial, lanțul de cazemate din perioada interbelică, Cimitirul eroilor sau Fântâna Regelui Ferdinand și până la minunatele case țărănești cu traforajele lor superbe. Cealaltă parte o reprezintă fondul de carte și mă refer la cele două capodopere ,,Fata Moartă”, de Ioan Missir, și „Monografia Cașin- Mănăstirea Cașin”, de Gheorghe I. Simion. Adăugăm la acestea zestrea naturală de pe Valea Cașinului și a afluenților lui: Cascada Buciași, peisajele mirifice de pe Zboina și Clâbuc, Fata Moartă sau Măgura Cașin. Atenția noastră s-a concentrat, în ultima perioadă, pe proiectul ,,Consolidare-restaurare și punere în valoare a ansamblului Fosta Mănăstire Cașin în vederea introducerii în circuitul turistic”, cu o valoare de 4,9 milioane de euro. Așa cum rezultă din titlu, obiectul proiectului este consolidarea componentelor monumentului: ziduri de incintă, biserica, turnul clopotniță, dar și a ruinelor fostului palat domnesc, precum și punerea în valoare a acestui ansamblu care reprezintă începuturile noastre pe aceste meleaguri.

Mănăstirea Cașin

Cunoscută mai ales pentru cel mai important obiectiv turistic și confesional pe care îl are, Mănăstirea Cașin, a cărei biserică a fost ridicată în 1655 de voievodul Gheorghe Ștefan, comuna se distinge și prin așezarea sa geografică, în zona muntoasă de pe cursul superior al Râului Cașin, în Depresiunea Cașin-Tazlău.
Comuna are, în prezent, 5.507 locuitori (la 1 iulie 2016), care trăiesc în patru sate: Mănăstirea Caşin, Lupeşti, Pârvuleşti şi Scutaru. Prima atestare documentară a zonei este legată de data de 15 martie 1410, când Ștefan Voievod a oferit boierului Vlașin Crețescul siliște la Cașin, unde a fost casa tatălui său, Stan Crețul sau Stan Cașin. Cel puțin din secolul al XV-lea, zona a fost colonizată cu populație adusă din Transilvania. Exodul a continuat. ,,Ambasadorul german Diez – scria Nicolae Iorga în articolul «Acte și fragmente relative la istoria românilor» – vorbește de 24.000 de familii trecute în 1767 din Transilvania în Țările Române”. Astfel, locuitori din Țara Bârsei au trecut munții și au colonizat Valea Cașinului. În secolul al XVII-lea au venit aici, îndemnați de scutiri de dări și biruri, grupuri mari de țărani musceleni de la Rucăr și Dragoslavele. De asemenea, la construirea Mănăstirii Cașin au fost aduși circa 800 de robi, în majoritate rromi, care nu au mai părăsit localitatea și au constituit satul ,,Dezrobiții Mănăstirii Cașin”.