14 noiembrie 2024

G. Călinescu pe monedă BNR, la aniversarea nașterii

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, luni, 24 iunie 2024, o monedă de argint cu tema „125 de ani de la nașterea lui George Călinescu”, critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român și personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române

Moneda are valoarea nominală 10 lei, un diametru de 37 mm și o greutate de 31,103 g.
Aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Române din București al cărui membru titular a fost, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.
Reversul monedei redă portretul, semnătura, numele lui George Călinescu și anii între care a trăit acesta „1899 – 1965”.



Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda de argint este de 5.000 de piese, iar prețul de vânzare pentru o monedă de 500 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014