28 noiembrie 2024

Furtuna a lăsat 56 de sate fără curent

Ploaia torențială și vântul care s-au abătut asupra județului Bacău în intervalul aflat sub incidența Codului portocaliu de „instabilitate atmosferică deosebit de accentuată” (20 septembrie, ora 16 – dimineața zilei de 21 septembrie) au lăsat fără curent 9.923 de consumatori din 56 de sate.

Avariile produse la 136 de posturi de transformare și opt linii electrice au fost cauza întreruperii furnizării energiei electrice. Buciumi, Butinaș, Rădeana, Bogdana, Negoiești, Galbeni și Borzești au fost afectate total de defecțiunile apărute în sistemul de alimentare, în sensul că au rămas fără curent toți consumatorii. Restul localităților au fost afectate parțial.



Joi, la ora 16, avariile erau remediate. Într-o gospodărie din Dărmănești s-a intervenit pentru evacuarea apei din curte.

Pe parcursul nopții, Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, Valentin Ivancea, subprefect, Alfons Răileanu, inspector șef adjunct al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului, și Vasile Oprișan, comandantul Inspectoratului de Poliție Județean, au efectuat controale cu privire la asigurarea serviciului de permanență în primării.

Au fost făcute verificări în comunele Livezi, Sănduleni, Helegiu, Măgura, Berzunți, Bârsănești și în municipiul Onești.

În toate unitățile administrativ-teritoriale, angajații desemnați să asigure serviciul de permanență au fost găsiți la post, iar în unele erau la muncă și primarii.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014