În ultimele zile, fenomenul numit „Furtuna Ashley” a acaparat atenția publicului românesc, dar se ridică mari semne de întrebare legate de veridicitatea acestei furtuni, care pare să fie o găselniță pur locală. „Nu veți găsi știri despre ‘Ashley’ decât în România. Iar acest lucru ar trebui să dea de gândit,” afirmă conf. dr. Lucian Sfîcă, de la Facultatea de Geografie și Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Într-o analiză detaliată, profesorul subliniază că deși Serviciul Meteorologic Italian a dat un nume unui potențial ciclon, acesta nu a ajuns niciodată să existe efectiv pe hărțile meteorologice.
„Un ciclon extratropical, specific regiunilor noastre, trebuie să aibă izobare închise, adică valori foarte mici de presiune atmosferică în centrul său, pentru a fi definit ca atare. În acest moment, doar serviciul meteorologic sârbesc indică mai curajos dezvoltarea unei formațiuni ciclonale în zona noastră, dar fără izobare închise”, explică profesorul Sfîcă.
Astfel, ceea ce vedem de fapt în România este o situație meteorologică normală pentru această perioadă, care, deși atipică pentru începutul toamnei, este o consecință a unui talveg de altitudine ce avansează de la vest spre est.
Acest fenomen generează precipitații abundente, dar nu este deloc vorba despre un ciclon periculos, ci despre „o clasică situație pluviogenetică de vară.”
„Lipsa unor astfel de fenomene pe timpul verii ne-a adus în discuție problema gravă a secetei de până acum câteva săptămâni”, continuă conf. dr. Lucian Sfîcă.
Așadar, dacă seceta a fost în centrul atenției pe timpul verii, acum apar câteva zile de ploi abundente care creează haos și panica nejustificată a unei „furtuni devastatoare”.
Concluzia specialistului este clară: „A considera aceste fenomene normale de ploaie torențială ca fiind ‘furtuna ultimilor 20 de ani’ înseamnă că meteorologia a murit.”
Așadar, se pare că, deocamdată, „Ashley” nu este altceva decât o furtună în paharul de apă al României.