18 noiembrie 2024

Funeraliile clasei politice

Funeralii I. Adolescent fiind, n-am priceput mult timp de ce ne-au napadit domnitorii fanarioti, de vreme ce Stefan cel Mare, Mircea cel Batrân, Mihai Viteazul si altii, domnitori de toata isprava faptelor, fusesera oameni ai pamântului nostru. Avea, cu alte cuvinte, sufletul nostru national, gena de manager de stat. Mai apoi mi-am dat seama ca aburcarea fanariotilor pe tronurile noastre a fost un prim episod al funeraliilor managementului autohton. Incremenita in rele, in mizeria coruptiei si desfrâului, clasa politica a vremii a recunoscut ca nu mai putea guverna. Recunoasterea aceasta a fost singura ei virtute.

Funeralii II. Mai târziu, i-am adus pe hohenzollerni. Clasa politica româneasca, din care nu lipseau nume pe care istoria nationala le pastreaza la locuri de onoare, si-a recunoscut impotenta manageriala si a recurs din nou la import de manageri nationali. Gena aceea grozava de manager de stat, despre care mi se spusese, inca din copilarie, ca locuieste in sufletul nostru national, nu mai avea viata. Dar strigatul disperat al politicienilor care i-au adus pe hohenzollerni merita, in timp, ceva aplauze. Macar si-au recunoscut public neputinta de a guverna. Pe-atunci mai exista onoare.
Funeralii III. Un partid corupt pâna in maduva oaselor, ca si toate celelalte partide, câstiga, in 2012, alegerile parlamentare cu un scor infricosator pentru o democratie. Exista spaima indreptatita ca ne indreptam spre o noua dictatura de partid si de stat, intrucât, moral vorbind, celelalte partide fiind cel putin la fel de putrede, nu prea exista o alternativa democratica mai de Doamne-ajuta. Democratia, chiar asa firava cum e ea, are insa mecanismele sale de autoreglaj. A intervenit Strada, cea mai puternica forta a societatii noastre civile. Brusc, hulpava-corupta-banditeasca-imorala clasa politica, de spaima, a amutit. Colosul guvernamental, autodevorat de ilegalitati, s-a risipit ca un fum toxic.



Partidele-trepadus incearca sa-si stearga urmele printre boschetii politici, celelalte partide se gudura pe lânga doctrina tehnocratismului, dau ipocrit din coada, ca si cum ar fi descoperit, in sfârsit, ecuatia fericitei guvernari. Funeraliile actualei clase politice sunt jalnice, vrednice de mila. Cadavrele acestea politice, veti vedea insa, lipsite de bun simt, vor reinvia in preajma alegerilor din anul viitor. Alegerile acestea vor avea miros de cadavru politic, daca Strada nu se va mai zvârcoli inca o data, in incercarea de a da brânci acestei „reinvieri”.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014