26 noiembrie 2024

Fundația YANA România a primit vizita membrilor consiliului director al YANA Charitable Foundation din Liechtenstein

Fundația YANA România a primit pe 21 iunie, vizita membrilor consiliului director al YANA Charitable Foundation din Liechtenstein. Primirea oficială a avut loc la ora 10.30, la Centrul de zi Casa Heidi din loc. Valea Seacă, com. Nicolae Bălcescu.

La manifestare au fost prezenți Anna Maria D’Hulster, noul președinte al YANA Charitable Foundation și Hansjörg Frick, membru în consiliul director al YANA Charitable Foundation încă de la înființarea acesteia, reprezentanți ai autorităților județene și locale, sponsori, colaboratori și parteneri, reprezentanți ai presei.



„La YANA, copiii din medii defavorizate găsesc alinare și inspirație. În cele trei centre ale fundației, oferim activități educaționale pentru a consolida integrarea copiilor YANA în comunitățile școlare, creând un mediu propice pentru creșterea lor. Dar pe lângă sprijinul educațional, încurajăm și încrederea în sine pentru întreaga viață, ajutându-i pe tineri să dobândească abilități esențiale, susținându-le astfel parcursul școlar și orinetându-i și profesional, astfel încât să devină adulți bine integrați în comunitățile din care fac și vor face parte.” spune Anna Maria D’Hulster.

Anna Maria D’Hulster, noul președinte al YANA Charitable Foundation, a lucrat în calitate de consultant în management la nivel international. Între 2002 și 2012 a deținut mai multe funcții de conducere, inclusiv pe cea de director general, la Baloise Group, una dintre cele mai mari firme de asigurări din Elveția. A fost apoi director de asigurări la swissQuant Group și secretar general al Asociației de la Geneva (fondată în 1973 ca Asociația Internațională pentru Studiul Economiei Asigurărilor). Datorită experienței sale internaționale, se adaptează fără efort în cadrul diferitelor structuri administrative și acționează ca un constructor de punți între Liechtenstein și România.

Hansjörg Frick este membru în consiliul director al YANA Charitable Foundation încă de la înființarea acesteia. Timp de 20 de ani a făcut parte din guvernul Principatului Liechtenstein, conducând pe rând mai multe ministere. A deținut și funcția de prim-ministru. În calitate de consul onorific al României în Liechtenstein, Hansjörg Frick ajută fundația să stabilească contacte importante.

Scopul acestei vizite de lucru a fost de a familiariza membrii delegaţiei cu procedurile de lucru şi modul de operare al centrelor de zi, având în vedere rolul major pe care acestea îl joacă în comunitățile rurale în care se află, unde ajută și susțin zilnic peste 100 de copiii provenind din familii vulnerabile.

Evenimentul s-a deschis cu un cuvânt de bun venit adresat de Gabriela Mateiu, președintele fundației YANA România. Au luat apoi cuvântul Anna Maria D’Hulster, Hansjörg Frick și Corina Ciunae, fost copil beneficiar al Fundației YANA, actualmente elevă a Colegiului național catolic „Sf. Iosif”. Corina, fascinată de familii regale și princiare, le-a vorbit invitaților despre legătura de rudenie strânsă a Prințului Michael von und zu Liechtenstein cu familia regală din România, acesta fiind văr de gradul al II-lea cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Spre finalul programului, un moment artistic a fost prezentat de cei 100 de copii din cele 3 centre ale fundației noastre, sub îndrumarea asistentului social de la Casa YANA, Clementina Bejan. 

Evenimentul s-a încheiat cu un cocktail unde invitații au avut ocazia să schimbe impresii și să împărtășească opinii legate de posibilitățile de susținere, în continuare și pe termen lung, ale activităților fundației noastre, cu rol esențial în comunitate.

Fundația YANA

Din 2008, misiunea centrelor de zi pentru copii ale Fundației YANA este crearea și dezvoltarea de servicii sociale pentru copiii și familiile acestora aparținând unor categorii sociale vulnerabile, cu scopul de a le îmbunătăți calitatea vieții și de a le crește gradul de autonomie, acționând cu prioritate în vederea menținerii lor în mediul de apartenență. Orientaţi către o schimbare durabilă în viaţa persoanelor, familiilor şi comunităţilor, investim cu prioritate în educaţia copiilor aflaţi în situaţii de risc, mai ales în risc de abandon școlar și/sau familial, cooperând cu instituțiile publice și cu alte organizații. 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014

Abonare