20 decembrie 2024

Fundatia „Constantin Brancoveanu” si-a omagiat patronul spiritual

In calendarul crestin ortodox ziua de 16 august este inchinata domnitorului Constantin Brâncoveanu, celor patru fii si ginerelui lui, decapitati de catre turci pentru ca au refuzat sa se lepede de credinta si sa treaca la religia lor. In semn de recunostinta pentru jertfa lor suprema, intr-o atmosfera solemna, la sediul Fundatiei "Constantin Brâncoveanu" a fost dezvelit bustul domnitorului, realizat din lemn de catre sculptorul popular Neculai Iftimie. La eveniment, pe lânga peste 50 de membri ai Clubului Vârstnicilor, din cadrul fundatiei, au participat Constantin Scripat, subprefect, Silviu Bondor, vicepresedinte al Consiliului Judetean, generalul Constantin Leonov, presedintele Filialei Bacau a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, precum si sefi ai altor institutii judetene. "Noi, cei din Clubul Vârstnicilor, in fiecare an am luat pe felii intreaga viata si domnie a marelui domnitor, a declarat Natalia Bichescu, coordonatorul Clubului Vârstnicilor. Avem o relatie spirituala speciala cu Sfintii Martiri. Cei care nu o simt, nu o simt nici in biserica." Atât bustul domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu cât si sediul fundatiei care ii poarta numele au fost sfintite printr-o slujba religioasa oficiata de preotii Ioan Plescau si Vasile Purcaru. "Astazi il pomenim pe Constantin Brâncoveanu, care, in ziua când a implinit 60 de ani, a fost decapitat, a spus parintele Ioan Plescau, preotul bisericii "Sfântu Dumitru". Poate numai Maica Domnului, careia domnitorul i-a incredintat manastirea de la Simbata de Sus, i-a dat puterea sa treaca prin jertfa la nemurire. Era usor atunci sa renunte la credinta lui crestineasca si sa scape cu viata. Ar trebui sa ne punem in locul celor care s-au jertfit si am vedea cât de greu este sa facem ceea ce au facut ei. Dar a fost lumina dumnezeiasca deasupra lor si au fost crestini adevarati." Conducerea si membri ai fundatiei au omagiat personalitatea marelui domnitor evocând, pe lânga sacrificiul lui suprem pentru pastrarea identitatii neamului românesc, si domeniile in care si-a pus amprenta. Constantin Brâncoveanu se remarca prin arhitectura bisericilor si palatelor construite pe timpul domniei lui dar si prin reformele din invatamânt, din intreaga cultura, religie si politica. Stilul brâncovenesc se regaseste in Manastirea Constantin Brâncoveanu de la Simbata de Sus, precum si in palatele de la Potlogi si Mogosoaia. "Nu intâmplator am ales acest nume pentru fundatia noastra, pe care am intemeiat-o in 2000, domnul voievod având o latura a caracterului sau, frumosul, a spus Carmen Silitra, presedintele Fundatiei "Constantin Brâncoveanu". Asa cum domnitorului ii placea sa faca o multitudine de activitati culturale, de invatamânt, tot astfel si noi am ales sa desfasuram asemenea actiuni." Sarbatoarea sfintilor martiri brâncoveni in ziua de 16 august dateaza din 1992. Prin opera lui culturala, Constantin Brâncoveanu a intins o punte de legatura intre traditia seculara a poporului român si modernism.
Elena Tintaru





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img