Pe terenul societății Fructex Bacău, din Șerbănești, în locul livezii de meri care și-a depășit cu 15 ani durata normală de exploatare și a fost defrișată, ar putea să fie înființată o pepinieră de meri de elită.
„Avem – ne-a declarat administratorul societății Fructex, prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați – discuții cu un important investitor băcăuan pentru a produce împreună material săditor. În Șerbănești o suprafață de teren va deveni pepinieră pomicolă, până la maxim 30 ha. Pentru diferența de teren s-a realizat un masterplan și va fi ceva integrat care cu siguranță va conveni și proprietarilor acestei companii”.
Livada de la Fructex a fost plantată în 1982. Durata normală de exploatare este de 20 de ani, iar livada a împlinit 35 de ani. „Nu am putut face, însă, nici un fel de investiție, pentru că pe acel teren au fost foarte multe litigii, procese în instanță, care abia de doi ani s-au încheiat – a precizat Ioan Viorel Rați. Până s-au pus în aplicare hotărârile judecătorești a mai trecut un an și jumătate. Abia atunci am reușit să luăm autorizația de defrișare, conform Legii pomiculturii. Acum am defrișat terenul, fiind în pregătire pentru reinvestiții”.
Fructex este, însă, societate comercială care și-a luat obligația să realizeze și cercetare și a menținut patrimoniul de cercetare.
„Avem două colecții de germoplasmă, cu valoare națională – ne-a spus administratorul societății. La măr, avem peste 700 de soiuri. Colecția de meri rămâne, deci, în picioare, dar o vom reîntineri. O realtoim și va deveni expoziție de soiuri de măr românesc”.
În această vară parcă ceva mai timpurie, Fructex a și avut, pe 20 iunie, primul soi de măr copt. În continuare societatea face și cercetare, iar pe anumți hibrizi propune noi soiuri la omologare. Un soi de măr a fost deja omologat și brevetat, Amalia, iar altul, soiul Catherine, este în procedură de omologare cu Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor.
Fructex are și o colecție de germoplasmă de 231 de tipuri de cătină albă, adică tot ceea ce a produs natura pe teritoriul Munților Carpați de la noi. În Europa nu există o asemenea zonă pentru specia cătină.
Fructex a comasat la Godovana suprafețe de teren pentru ca persoane fizice oameni de afaceri să refacă două plantații intensive moderne. Pentru Godovana sunt depuse două proiecte cu fonduri europene de circa două milioane de euro, la care se așteaptă rezultatele.
„Important este că Fructex are acum realizări și pe linie de cercetare: 12 soiuri de măr, nouă brevetate, celelalte în curs de brevetare. Am elaborat și tehnologii la cătină, folosite acum în țară, cu performanțe notabile. Am dezvoltat și noi pepiniera de cătină și am produs material certificat. De asemenea, în primăvară, am livrat 10.000 de cireși din soiuri moderne (Regina, Kordia și Summit) pentru înființarea unor plantații cu fonduri europene, de exemplu în județul Dolj. Dar avem peste 60.000 de puieți de cireș și de măr, material certificat, care urmează a fi plantat, tot prin proiecte europene”.
Ioan Viorel Rați, administratorul societății Fructex
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.