15 noiembrie 2024

Fricțiuni la constatarea pagubelor provocate de ploi în culturile agricole

Doi dintre cei mai importanți fermieri din județul Bacău, Laurențiu Baciu și Daniel Ciobanu, care cultivă mii de hectare de teren în zona Dămienești, dar și în județul Neamț, s-au declarat nemulțumiți de maniera în care specialiștii Direcției Agricole au procedat la constatarea pagubelor provocate în lanurile de grâu și de porumb, de ploile care au căzut în ultimul timp. Peste culturi – spun fermierii – a căzut atâta apă încât acestea au fost efectiv inundate și compromise. În plus, s-a revărsat și Siretul peste ogoare.

„Evaluarea pagubelor – ne-a declarat Laurențiu Baciu – a fost o batjocură la adresa agricultorilor. Direcția Agricolă cred că a trimis cei mai incompetenți dintre așa-zișii săi «specialiști». Au venit, de exemplu, la o cultură de grâu care depășește 7.000 kg/ha, în care porțiuni întregi sunt tăvălite de rafalele de vânt și au spus că aceasta s-a întâmplat «dintr-o greșeală tehnologică». Poate «o greșeală» este cel care vine să constate pagubele, pentru că el ține doar loc de «specialist»”.



Fermierul a precizat că o greșeală tehnologică privind fertilizarea culturii se manifestă în timpul vegetației, nu când grâul este ajuns la maturitate și e uscat.

„Constatatorii care au venit la noi – ne-a declarat și Daniel Ciobanu – erau depășiți de situație: ori nu au știut niciodată să facă o evaluare ori au avut trasate sarcini precise. Mie mi-au dat sarcină să recoltez din grâul inundat. Apa s-a retras, dar pe paie și în spice e pământ. Or, uscarea pământului poate dura și două luni. Mi-au recomandat să dau astfel de boabe de grâu la găini.

Nici nu le puteam oferi argumente, pentru că erau refuzate din start. Te duce gândul că ei au venit la noi cu sarcini precise, să nu ne dea satisfacție. Eu consider dauna de sută la sută, dar inspectorul a văzut numai 50% și că eu aș mai putea recolta de acolo”.

Constatarea pagubelor va fi reluată

A doua zi după ce am stat de vorbă cu fermierii, directoarea Direcției Agricole Bacău era deja pe teren în comuna Dămienești, la culturile afectate de ploi și inundații. „Nu putem să facem o diferență între prima evaluare și ceea ce am văzut noi la fața locului – ne-a declarat Simona Barzaghideanu -, pentru că între timp ploaia a continuat și a stricat și mai mult din culturi.

Ce am constatat, la fermierul Baciu, de exemplu, arată că 80% din culturile de grâu și porumb sunt afectate. Plantele sunt culcate în apă, acoperite de aluviuni și foarte mici parcele cultivate au mai scăpat. Am demarat, astfel, procedura prin care primăria locală, conform prevederilor legale, va trimite situația constatată la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, iar acesta din urmă convoacă o comisie mixtă de verificare, care va decide exact procentul de afectare a culturilor”.

În județul Bacău sunt afectate circa 4.000 de hectare de culturi. A plouat mult, intempestiv, dar au fost și rafale de vânt și a căzut și grindină în unele zone.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014