27 noiembrie 2024

Alaiul datinilor si obiceiurilor la a 50-a editie

Satul românesc este viu. El traieste prin cultura, prin cultura populara, prin obiceiurile si datinile mostenite si pastrate cu sfintenie, nealterate, de la mosii, stramosii si bunicii nostri, iar tinerii si copii le pastreaza si le duc mai departe. Ele sunt filonul de aur al existentei noastre, al curateniei si bogatiei in exprimare, prin cântec, strigaturi, masti, ursi, capre, caiuti, cerbi, fiecare simbolizând momente cruciale din viata oamenilor, subsumate in explozia de dans, culoare si urari, inchinate sarbatorii Nasterii Domnului si trecerii in Noul An. Sunt comorile noastre prin care ne identificam ca popor traitor, cu bucurii si necazuri, pe acest teritoriu.

Ca in fiecare an, in preajma ingroparii Anului Vechi si intâmpinarii Anului Nou, de 50 de ani, Ansamblul Profesionist “Busuiocul” aduce in oras, intr-un stralucitor si bogat spectacol, zeci de formatii, cete, ansambluri, pastratoare a unor stravechi obiceiuri din judetul Bacau, dar si din judete limitrofe, Iasi, Vrancea, Botosani, Vaslui.



Mii de bacauani, oameni in vârsta, tineri si multi, foarte multi copii au inundat pur si simplu centrul orasului, cu mult inainte de inceperea spectacolului. Inarmati cu rabdare si cu de acum “traditionalele” telefoane mobile, spectatorii au ocupat fiecare metru de teren disponibil. Startul l-au dat, anul acesta, Ansamblul “Strugurelul” din comuna Calarasi, judetul Botosani, care a prezentat un superb Plugusor, dansurile caprei si ale unei formatii de “frumosi”, imbracati in superbe costume populare, programul lor fiind apreciat de spectatorii care continuau sa ocupe trotuarele de la Catedrala Ortodoxa, pâna dincolo de Prefectura. S-au perindat pe scena special amenajata in Piata Tricolorului, cetele de mascati, capre, irozi, cerbi din Rosiori, Poiana-Livezi, Blagesti, Scorteni, Enachesti – Beresti Tazlau, Bârsanesti, formatii care au rezistat si rezista prin grija unor oameni cu dragoste si respect pentru traditiile primite in dar de la batrânii satului.

Ca de fiecare data, de o atentie aparte s-au bucurat cetele de ursi din Larga si Dofteana, acompaniate de irozi si vestitii dubasi, care au adus cu ei dansul ursului, venit din strafundurile istoriei acestui neam. Peste 80 de batrâni, tineri si copii, imbracati in piei originale de urs, au entuziasmat asistenta cu acest obicei. “Eu vin la acest festival de când aveam noua ani, bateam doba. Jocul ursului este cel mai vechi obicei de pe Valea Trotusului. La inceput, dansul era jucat chiar de ursi vii, asa a inceput, un obicei pagân, ursul era trecut peste carbuni aprinsi si, nevoit, el juca.

Cu timpul, acest obicei a evoluat, determinat si de dragul spectacolului, insa nu si-a pierdut din frumusete. Pieile pe care le vedeti sunt lasate mostenire din tata in fiu, fiind adevarate comori la casa omului. Pacat ca, la sate, oamenii nu mai au aceeasi dragoste fata de aceste traditii, noi le tinem vii prin multa munca si daruire din partea batrânilor, care isi iau cu ei fiii si nepotii”, ne-a spus Mihai Viorel, conducator de ceata.

A urmat vestita capra de la Scorteni, venita cu artileria grea, un tun impresionant, care anunta, in fiecare an, venirea Anului Nou, capra si ursul din Burnesti – Botosani, ceata de mascati de la Paunesti – Vrancea, obiceiurile din Scobinti – Iasi, dar si cele din Ruginesti – Vaslui.
In incheierea Alaiului, grupuri de copii au sorcovit bacauanii si le-au urat sarbatori cu bine si un An Nou cu belsug. (Gheorghe Baltatescu)

[wonderplugin_gallery id=”420″]

Traditii pe Valea Tazlaului. Moinestenii au fost invitati “Acasa, de Craciun!”

Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, i-a invitat, duminica, pe toti cei plecati departe de casa, in cautarea succesului profesional sau pentru a-si ajuta familia, in sala mare a Primariei. Evenimentul a fost organizat de primar pentru “a mentine vie amintirea locurilor natale, adierea ispititoare a mirosului de cozonac, de brad si scortisoara si a sentimentului de sarbatoare.” Intâlnirea cu diaspora a fost doar o parte dintr-o actiune mai ampla, “Acasa, de Craciun”, care a inceput, la ora 14, cu alaiul datinilor.

“Pe strada principala, de la Gara pâna la Primaria Moinesti, a fost organizata parada cetelor de colindatori, a cetelor de ursi si a ansamblurilor folclorice din zona noastra, a declarat primarul Viorel Ilie. A urmat concertul sustinut de Aurel Moldoveanu pe scena din Parcul Bai, iar de la ora 19, un eveniment special – «Povesti si amintiri la o cana de vin fiert» – in care noi am fost gazde si care este dedicat moinestenilor plecati in strainatate, la munca sau la studii.

Vom incerca sa ne cunoastem mai bine, sa schimbam carti de vizita si sa facem planuri, impreuna, pentru 2016.” Partenerul de nadejde al Primariei Moinesti in organizarea acestui eveniment a fost Asociatia “Activ Moinesti”. (Silvia Patrascanu)

+ Mai multe fotografii de la acest eveniment gasiti in albumul special de pe pagina noastra de Facebook



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014