„Fotbal total”. Așa etichetează, în două cuvinte, antrenorul Emilian Borulea modul de exprimare a echipei sale. Dincolo de cuvinte se află statistica. Iar aceasta confirmă conceptul de fotbal total, indicând un procentaj de sută la sută în ceea ce privește victoriile obținute în această stagiune de grupa Under 15 a FC Bacău.
Cinci meciuri și tot atâtea succese în Seria 2 din Liga Elitelor Under 15. Plus alte șase victorii din șase partide în recenta ediție a „Brașov Indoor Cup 2022”, pe care băcăuanii și-au adjudecat-o în mod categoric, cu o medie de cinci goluri pe meci. Cel mai categoric rezultat? 9-1 cu FCSB! Reușita de la Brașov, aureolată și de premiile individuale (aripa Diego Burlacu s-a încununat golgheterul turneului, iar mijlocașul Darius Băncilă a fost ales drept cel mai bun jucător al competiției) subliniază din plin forța deosebită pe care o manifestă (și) la această categorie de vârstă clubul fondat de Cristian Ciocoiu.
„Avem o grupă frumoasă, de mare viitor, care se bucură de aprecieri favorabile din partea specialiștilor, așa cum s-a întâmplat și la turneul de la Brașov”, declară antrenorul Borulea, care explică principalul atuu al echipei sale: „Jucăm un 4-3-3 în care diferența o face forța de pătrundere deosebită atât în plan individual, cât și colectiv. Ducem foarte rapid mingea din treimea noastră în treimea adversă. Asta antrenăm cu predilecție. Referitor la turneul brașovean, deși l-am câștigat într-o manieră categorică, am identificat și minusuri pe care trebuie să le remediem în contextul în care returul Ligii Elitelor bate la ușă”. Reconfigurată în urmă cu un an în baza unei selecții riguroase efectuate pe o arie geografică lărgită, FC Bacău U15 are ca țintă clasarea în primele opt echipe ale țării în Liga Elitelor U15.
„Obiectivul numărul unu privește, evident, instruirea, însă nu neglijăm nici rezultatele, între cei doi factori existând un liant semnificativ”, spune Emilian Borulea. De notat faptul că gruparea băcăuană are un jucător în circuitul echipei reprezentative Under 15 a României, mijlocașul Ștefan Sava, alți trei puști de la FC Bacău fiind monitorizați de selecționerii naționalei. Pentru FC Bacău, care are ca principal sponsor Compania Dedeman, sezonul oficial va începe pe 13 martie, atunci când „alb-roșii” vor disputa pe teren propriu derby-ul Seriei 2 din Liga Elitelor, cu a doua clasată, LPS Galați, față de care au un meci în minus și trei puncte în plus.
Rezultatele obținute de FC Bacău la „Brașov Indoor Cup 2022”: 3-0 cu FC Brașov, 8-0 cu CSȘ Brașovia, 9-1 cu FCSB, 3-1 cu Tâmpa Brașov, 1-0 cu Prosport Academy București, 6-2 cu Kinder Târgu-Mureș.
Lotul deplasat de FC Bacău în turneul brașovean: Luca Chișăreanu, Vlad Negrea, Maxim Gumenco, George Dunăre, Vlad Dombrovschi, Ionuț Moroșanu, Matei Scurtu, Federico Baciu, Antonio Pavel, Luca Bălan, Dragoș Bordeianu, Matei Găleată, Ștefan Sava, Albert Turcea, Darius Macovei, Alex Lungu, Diego Burlacu, Darius Băncilă, Robert Gherasim, Bogdan Ribiță, Cristian Perniu.
Rezultatele obținute de FC Bacău în sezonul de toamnă al campionatului Ligii Elitelor U15 în Seria 2, unde este lideră cu 15 puncte: 13-2 cu LPS Vaslui (acasă), 6-2 cu LPS Galați (deplasare), 5-0 cu Școala de Fotbal Oțelul Galați (a), 3-0 cu ACS Junior Galați (d), 2-0 cu LPS Vaslui (d).