24 decembrie 2024

Fotbal / Schimbare de sistem in ligile a doua si a treia?

Intâlnire la Mogosoaia

Inceput de saptamâna intens pentru oficialii Federatiei Române de Fotbal, dar si pentru reprezentantii cluburilor din ligile a doua si a treia. Astfel, astazi si mâine, Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia va fi gazda reuniunilor anuale ale conducerii si administratiei FRF cu reprezentantii membrilor afiliati. In cursul diminetii de azi este programata intâlnirea cu cluburile din esaloanele doi si trei, pentru ca in intervalul orar 16.15-19.00 sa aiba loc reuniunea cu gruparile cu activitate exclusiva de copii si juniori.



Agenda incarcata

Mâine dimineata, pe agenda de lucru a oficialilor Federatiei Române de Fotbal figureaza intâlnirea cu presedintii Asociatiilor Judetene de Fotbal, dupa-amiaza fiind rezervata discutiilor cu cluburile de fotbal feminin si futsal. Conform unui comunicat al forului prezidat de Mircea Sandu, tematica sedintelor de lucru va aborda, printre altele, aspecte privind strategia si programele FRF, legislatie si reglementari sportive, licentierea cluburilor, competiitile, pregatirea antrenorilor si activitatea jurisdictionala.

24 de echipe in B

Unul dintre cele mai ferbinti subiecte este cel legat de sistemul de desfasurare al campionatelor ligiilor a doua si a treia, incepând cu sezonul 2013-2014. Numarul mare de echipe retrase din competitie sau chiar desfiintate in ultimii ani a obligat conducerea FRF sa regândeasca sistemul si componenta celor doua esaloane inferioare sus-amintite. Pentru campionatul cadet, cea mai plauzibila varianta este cea cu doua serii a câte 12 echipe, in timp ce pentru esalonul trei, mai mult ca sigur ca se va opta pentru patru serii a câte 12 formatii.

Posibila amânare

In cazul in care se va merge pe acest format, cu serii de câte 12 echipe, atât campionatul Ligii a II-a, cât si cel al Ligii a III-a va miza pe play-off si play-out. Primele sase echipe isi vor disputa faza play-off-ului, in timp ce ultimele sase se vor intrece in play-out, asigurându-se astfel un numar de 32 de meciuri anual pentru fiecare grupare. Azi se va pune pe tapet si problema startului de retur in ligile inferioare. Desi FRF a anuntat 8 martie ca data de incepere a sezonului de primavara, este foarte posibil ca startul sa se dea o saptamâna mai târziu. Cluburile vor face propuneri in sedinta de azi, decizia finala urmând sa fie luata in proxima sedinta a Comitetului Executiv al FRF.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img