20 septembrie 2024
SportFotbal/ Liga a IV-a: Sportul Onești își află vineri adversara de la „baraj”

Fotbal/ Liga a IV-a: Sportul Onești își află vineri adversara de la „baraj”

Câștigătoare a titlului județean încă de weekendul trecut, Sportul Onești își va afla vineri adversara de la barajul de promovare în liga a treia. Echipa cu care oneștenii se vor bate pentru accederea în eșalonul al treilea se va decide în ultima etapă a play-off-ului din județul Neamț.

În runda finală de vineri, lidera play-off-ului nemțean, CSM Ceahlăul II Piatra Neamț va primi vizita Romanului, în timp ce echipa de pe locul secund, Speranța Răucești va juca, de asemenea pe teren propriu, în compania Voinței Ion Creangă. În acest moment, CSM Ceahlăul II are două puncte avans față de rivala din Răucești.



Barajul de promovare în Liga a III-a dintre Sportul Onești și campioana județului Neamț se va desfășura în dublă manșă, pe 16 și 23 iunie. Confruntarea tur, din 16 iunie, va începe la ora 18.00 și va avea loc pe terenul nemțenilor, în timp ce returul e programat pe 23 iunie, de la ora 17.30, la Onești. Până la „dubla” din barajul de promovare, Sportul Onești se pregătește să încheie campionatul județean.

Miercuri, în penultima etapă, oneștenii lui Costel Munteanu au remizat, 2-2, în deplasare, în compania Gauss-ului, iar sâmbătă, în runda ce va asigura căderea de cortină peste liga a patra băcăuană, vor evolua în fața propriilor suporteri, contra Dărmăneștiului.

Play-off Bacău

Rezultatele etapei a cincea: CSM Moinești- UZU Dărmănești 5-0, ACS Gauss Bacău- Sportul Onești 2-2.

Programul ultimei etape/ sâmbătă, 8 iunie, ora 18.00: CSM Moinești- ACS Gauss Bacău, Sportul Onești- UZU Dărmănești.

Clasament: 1) Sportul Onești 53p., 2) Gauss Bacău 44p., 3) CSM Moinești 32 p., 4) UZU Dărmănești 22p.

Play-off Neamț

Programul ultimei etape/ vineri, 7 iunie, ora 18.00: Pietricica Piatra Neamț- Victoria Horia, CSM Ceahlăul II Piatra Neamț- CSM Roman, Speranța Răucești- Voința Ion Creangă.

Clasament: 1) CSM Ceahlăul II 21p., 2) Speranța Răucești 19p., 3) CSM Roman 15p., 4) Voința Ion Creangă 12p., 5) Vitoria Horia 10p., 6) Pietricica Piatra Neamț 3p.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img