20 decembrie 2024

Fotbal: Liga a IV-a, din nou la drum

La finalul săptămânii trecute a demarat ediția 2024-2025 a Ligii a IV-a la fotbal. Competiția și-a păstrat formatul: două serii geografice, sezon regulat, tur-retur, urmat, în bătălia pentru câștigarea titlului, de un play-off în care se vor regăsi primele două clasate din fiecare serie, cu obligația de a fi posesoare de Certificat de Identitate Sportivă emis de Agenția Națională pentru Sport. Interesant este că pentru campioana județeană a Bacăului drumul spre barajul de promovare în Liga a III-a se va înăspri în acest sezon. Și asta pentru Federația Română de Fotbal a introdus un nou criteriu pentru ca o campioană de județ să poate accede la „baraj”.

Concret, Asociația Județeană de Fotbal respectivă trebuie să includă minimum cinci cluburi de juniori ce au măcar calificativul „bronz” în urma dosarului de clasificare FRF. În acest moment, AJF Bacău nu are decât un singur club de juniori cu acest statut: Atletico Bacău, care a primit calificativul maxim, „gold”, din partea FRF.



„Mai e nevoie de încă patru cluburi de juniori care să aibă minim categoria bronz. Altfel, echipei de seniori care va câștiga campionatul Ligii a IV-a în județul Bacău nu i se va permite accesul la barajul de promovare în eșalonul al treilea. Noi sperăm, totuși, ca Bacăul să nu ajungă în situația de a nu avea reprezentantă la baraj”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristian Sava, care, legat de fotbalul juvenil din județ, a operat o modificare de ordin logistic la nivelul campionatelor U7, U9, U11 și U12: introducerea festivalului-turneu.

„Practic, este un concept ce vizează disputarea unei întregi etape de campionat la o singură bază sportivă. În felul acesta venim în întâmpinarea cluburilor care nu beneficiază de o infrastructură adecvată și, totodată, încercăm să dăm o altă dimensiune și vizibilitate competiției. Din Seria1, cluburi care au infrastructura menită pentru a putea organiza astfel de festivaluri-turneu sunt FC Bacău, Bubu și Atletico, iar în Seria 2, CSM Moinești, Viitorul Onești și Sportul Onești”, a declarat Cristi Sava. În altă ordine de idei, AJF Bacău a finalizat repartizarea materialelor sportive către cele membrii afiliați.

Astfel, în baza proiectului de finanțare încheiat de AJF Bacău cu Consiliul Județean Bacău „Fotbalul amator, componentă vitală a fotbalului jucat în România și fundația pentru traiectoria dezvoltării unui jucător”, cele 49 de cluburi afiliate au primit: mingi de competiție, steaguri-fanion pentru colțurile terenului, spray-uri refrigerante (kelen), maieuri de departajare, genți de echipament sportiv, set de copete și de conuri.

Revenind la Liga a IV-a, să notăm că deținătoarea titlului de campioană județeană, Sportul Onești a ieșit din peisaj. Echipa care a pierdut în vară barajul de promovare în C contra Ceahlăului 2 Piatra Neamț a dispărut însă doar ca nume, deoarece efectivul de jucători condus de antrenorul Costel Munteanu a fost transferat la AS Bârsănești.

Iar victoria din prima etapă, repurtată pe terenul câștigătoarei Cupei României, Vulturul Măgirești, demonstrează că, prin mutările de lot efectuate, AS Bârsănești este una din principalele candidate la titlu (și) în ediția 2024-2025. Și nu este singurul argument, de vreme ce AS Bârsănești intenționează să-și realizeze o nouă bază sportivă. Până la definitivarea ei, formația va disputa întâlnirile de acasă la Helegiu.

În ceea ce o privește pe Vulturul Măgirești, deși învinsă în acest debut de campionat, gruparea care a scris o frumoasă pagină în ediția precedentă a Cupei României atât în faza județeană, cât și în cea regională, va avea un cuvânt de spus anul acesta și în campionat. La fel cum, în Seria 1, formații precum ACS Gauss, CSM Moinești sau Viitorul Nicolae Bălcescu sunt pretendente autorizate la play-off. Seria 1, cea de Bacău, a pornit la drum cu 12 echipe, în timp ce Seria 2, Valea Trotușului aliniază zece.

Există, totuși, un numitor comun în ceea ce privește debutul de campionat în cele două serii: câte un meci amânat. În Seria 1 nu s-a disputat jocul dintre AS Negri și proaspăt înființata Voința Bacău, în timp ce în Seria 2 a fost amânată partida CS Dofteana- Viitorul Berești-Tazlău. Pe final, să mai notăm că, dacă vremea o va permite, Liga a IV-a va bifa în acest an mai multe etape din retur, pauza de iarnă urmând să vină după runda cu numărul 14, care este programată pe 7 și 8 decembrie.

Seria 1

Rezultatele primei etape: CSM Moinești- ACS Gauss Bacău 1-3, ACS Viitorul Nicolae Bălcescu- Flamura Roșie Sascut 4-0, CS Siretu Săucești- ACS Bamirom Dumbrăveni 2-1, AFC Bubu- AFC Unirea  Bacău 3-0, CS Faraoani- Viitorul Dămienești 5-2. Partida AS Negri- Voința Bacău a fost amânată.

Programul etapei a doua/ sâmbătă, 14 septembrie, ora 11.00: AS Negri- CS Faraoani. Ora 17.00: Flamura Roșie Sascut- CS Siretu Săucești, ACS Gauss- Viitorul Nicolae Bălcescu (teren Cleja). Duminică, 15 septembrie, ora 11.00: Voința Bacău- AFC Unirea Bacău (teren Baza Nautică, Șerbănești), Bamirom Dumbrăveni- AFC Bubu (teren Răcăciuni). Ora 12.00: Viitorul Dămienești- CSM Moinești.

 

Seria 2

Rezultatele primei etape: Vulturul Măgirești- AS Bârsănești 2-5, UZU Dărmănești- Gloria Zemeș 4-0, AS Măgura Cașin- CS Măgura Târgu-Ocna 2-0, Voința Oituz- Bradul Mânăstirea Cașin 3-3. Partida CS Dofteana- Viitorul Berești-Tazlău a fost amânată.

Programul etapei a doua/ sâmbătă, 14 septembrie, ora 17.00: CS Măgura Târgu-Ocna- Voința Oituz. Duminică, 15 septembrie, ora 11.00: Viitorul Berești-Tazlău- Gloria Zmneș, Bradul Mânăstirea Cașin- UZU Dărmănești, AS Bârsănești- AS Măgura Cașin (teren Helegiu), CS Dofteana- Vulturul Măgirești.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img