Conform clasamentului, dar și al criteriilor legate de CIS, în momentul de față, Unirea Bacău, Siretul Săucești, Viitorul Nicolae Bălcescu, Sportul Onești, Viitorul Curița/ CSȘ Onești și CSM Moinești sunt echipele care întrevăd play-off-ul
Data reluării campionatului județean este fixată: 5 martie. Fixată, dar nu bătută în cuie. „Ciocanul” se va pune în funcțiune săptămâna aceasta, pe 14 ianuarie, odată cu ședința Comitetului Executiv al Asociației Județene de Fotbal Bacău. „Noi am propus ca dată pentru începerea returului primul weekend din martie. Rămâne ca și cluburile de Liga a IV-a să-și dea acordul”, a declarat președintele AJF Bacău, Cristian Sava. Ediția 2021-2022 este una care se desfășoară după un format atipic: cu două serii și cu play-off și play-out. Primele trei clasate la finalul sezonului regulat în Seria 1 și în Seria 2 vor continua competiția în play-off. Ultimele trei din fiecare serie vor retrograda direct, urmând ca restul de două retrogradate din totalul de opt să fie decise în play-out. (Numărul mare de retrogradate își găsește explicația în intenția AJF Bacău de a reporni, din toamnă, campionatul Ligii a V-a). În ceea ce privește play-off-ul, care se va derula în sistem campionat, cu zece etape (tur-retur), cele șase fruntașe sunt obligate să dețină Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS, criteriu fără de care nu pot avea drept de promovare în Liga a III-a. Dacă în Seria 2, toate cele trei echipe aflate pe podium la finalul turului, Sportul Onești, Viitorul Curița/ CSȘ Onești și CSM Moinești au CIS eliberat de MTS, în schimb în Seria 1, lucrurile stau diferit. Mai exact, doar prima, a treia și a cincea clasată din plutonul fruntaș au un astfel de CIS: Unirea Bacău, Siretul Săucești, respectiv Viitorul Nicolae Bălcescu. În aceste condiții, echipa aflată momentan pe locul 2, Voința Gârleni nu poate merge în play-off, iar locul său ar urma să fie luat de următoarea clasată cu CIS, adică formația de pe poziția a cincea, Viitorul Nicolae Bălcescu. De văzut și cum va fi organizat, la nivel național, barajul de promovare în Liga a III-a. „Sigur este doar că nu se va mai merge pe sistemul de anul trecut deoarece în actualul sezon toate AJF-urile au organizat campionate și, teoretic, vom avea 42 de campioane județene. Probabil că se va reveni la barajul inter-județean pe criterii geografice, care să decidă cele 21 de promovate, însă trebuie să așteptăm decizia FRF”, a precizat Cristi Sava. Până la barajul de promovare, Liga a IV-a băcăuană se pregătește de retur. Dacă acesta va începe cu adevărat pe 5 martie, o va anunța „ciocanul” Comitetului Executiv de vineri, 14 ianuarie.
Seria 1
Programul primei etape a returului: Gauss Bacău- AS Filipești, Siretu Săucești- AS Negri, Flamura Roșie Sascut- CS Faraoani, Viitorul Nicolae Bălcescu- AS Viitorul Berești Tazlău, FC Dinamo Bacău 2- FC Unirea Bacău, Rapid Bacău- Voința Gârleni.
Clasament
1 FC Unirea Bacău 11 9 0 2 42-13 27p.
3 Voința Gârleni 11 8 0 3 40-14 24p.
3 Siretu Săucești 11 7 1 3 23-12 23p.
4 AS Filipești 11 7 0 4 33-19 21p.
5 Viitorul N. Bălcescu 11 7 0 4 25-16 21p.
6 CS Faraoani 11 5 2 4 20-22 17p.
7 Fl. Roșie Sascut 11 5 1 5 36-25 16p.
8 Gauss Bacău 11 5 0 6 23-35 15p.
9 FC Dinamo Bacău 2 11 4 1 6 24-31 13p.
10 AS Negri 11 3 3 5 21-25 12p.
11 Rapid Bacău 11 1 0 10 13-37 3p.
12 Viitorul Berești Tazlău 11 1 0 10 10-13 3p.
Seria 2
Programul primei etape a returului: Sportul Onești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești, Viitorul Căiuți- CSM Moinești, Viitorul Urechești- UZU Dărmănești, Voința Brătești- CS Măgura Târgu-Ocna, AS Bârsănești- Vulturul Măgirești, AS Măgura Cașin- Bradul Mânăstirea Cașin.
Clasament
1 Sportul Onești 11 11 0 0 58-5 33p.
2 Viitorul Curița/CSȘ Onești 11 9 0 2 55-8 27p.
3 CSM Moinești 11 8 1 2 50-16 25p.
4 AS Măgura Cașin 11 7 1 3 31-14 22p.
5 UZU Dărmănești 11 7 0 4 31-24 21p.
6 Voința Brătești 11 6 1 4 34-30 19p.
7 AS Bârsănești 11 5 2 4 38-21 17p.
8 Viitorul Urechești 11 4 1 6 20-31 13p.
9 Bradul Mânăstirea Cașin 11 2 0 9 14-50 6p.
10 Vulturul Măgirești 11 2 0 9 14-50 6p.
11 Viitorul Căiuți 11 1 1 9 11-50 4p.
12 CS Măgura Târgu-Ocna 11 0 1 10 7-75 1p.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.