vineri, 21 martie 2025

Fotbal/ Liga a IV-a: Bacăul are liber la promovarea în Liga a III-a!

Echipa care se va încununa campioană a județului va avea drept de participare la barajul pentru accederea în eșalonul al treilea în condițiile în care problemele legate de clasificare sunt ca și rezolvate. Între timp, campionatul județean s-a reluat cu o ploaie de goluri, CSM Moinești, în Seria 1 (10-0 cu Gauss) și AS Bârsănești în Seria 2 (11-0 în derby-ul cu Vulturul Măgirești) fiind protagonistele etapei din debutul returului

Weekendul trecut s-a reluat campionatul Ligii a IV-a. S-a reluat cu prima etapă din retur, care a adus o ploaie de goluri. Dar s-a reluat și sub auspiciile unei vești bune. Una care dă undă verde Bacăului pentru participarea la barajul de promovare în Liga a III-a. Concret, opt din cele zece cluburi afiliate AJF Bacău ce au depus în acest an dosare de clasificare la AJF Bacău îndeplinesc condițiile de a obține Categoria III (Bronze) în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator. Iar una din cele zece este pe cale de a primi calificativul Silver, echivalentul Categoriei II. „Nu avem încă un răspuns oficial din partea FRF dar, într-adevăr, semnalele sunt bune în această privință. Le mulțumesc tututor celor care au depus un efort considerabil pentru a întocmi dosarul de clasificare. Strădania lor a dat roade și țin să-i felicit pe această cale”, a declarat Cristian Sava, președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău. Prin urmare, din punct de vedere al condițiilor regulamentare, Bacăul are liber la promovarea în Liga a III-a în vara lui 2025. Mai rămâne doar ca și din punct de vedere sportiv să facă față. Asta în circumstanțele în care adversara de la barajul de promovare programat pe 22 iunie (deplasare) și 29 iunie (acasă) va fi câștigătoarea din județul Suceava, campionat în care face legea o echipă demnă de tot respectul: Cetatea 1932 Suceava condusă de de directorul tehnic Dorin Goian și de cuplul de antrenori Ionuț Plămadă -Andrei Ițco. Până la baraj, însă, mai e cale lungă. Și, așa cum aminteam, la finalul săptămânii trecute s-au disputat jocurile din prima etapă ale returului Ligii a IV-a din Bacău. O rundă derulată sub semnul eficacității. În Seria 1, în toate cele șase jocuri au avut câștig de cauză formațiile considerate vizitatoare. Iar scorul etapei în Seria de Bacău a aparținut celor de la CSM Moinești: 10-0 cu Gauss Bacău. Chiar dacă s-a disputat în nocturnă, la Moinești, băcăuanii au îndeplinit rolul de gazde. Și, după cum s-a văzut, de… sparring. Într-un joc în care lovitura de începere a fost dată de fostul „petrolist” Aurel Adăscăliței, moineștenii antrenați de Sorin Trofin au făcut legea, punctând prin Alex Mocanu (hat-trick), Denis Brumă („dublă”), Mădălin Șoșa, Alex Colăcel, Alex Radu, Mihai Prisăcel și Vasilică Păunaș. În Seria 2, cea mai mare diferență s-a înregistrat la Helegiu, în confruntarea dintre primele două clasate, AS Bârsănești și Vulturul Măgirești. Un derby doar pe… hârtie, terenul validând supremația liderei antrenate de Daniel Munteanu. AS Bârsănești s-a impus cu un neverosimil 11-0, înregistrând al nouălea succes din tot atâtea meciuri și reconfirmând faptul că rămâne principala candidată la titlul județean. Un titlu care, din fericire, duce și la… baraj!



Seria 1

Rezultatele etapei 12, prima din retur: ACS Gauss Bacău –CSM Moinești 0-10, Unirea Bacău- FC Bubu 0-6, Flamura Roșie Sascut- Viitorul Nicolae Bălcescu 0-1, Bamirom Dumbrăveni- Siretu Săucești 0-2, Voința Bacău- AS Negri 1-4, Viiorul Dămienești- CS Faraoani 4-10.

Programul etapei viitoare/ vineri, 21 martie, ora 19.00: CSM Moinești- Viitorul Dămienești. Sâmbătă, 22 martie, ora 15.00: Unirea Bacău- Voința Bacău (stadion „Lucrețiu Avram”), AFC Bubu- Bamirom Dumbrăveni (teren Baza Nautică, Șerbănești), Siretu Săucești- Flamura Roșie Sascut, Viitorul Nicolae Bălcescu- ACS Gauss Bacău. Duminică, 23 martie, ora 11.00: CS Faraoani- AS Negri.

Clasament: 1) AS Negri 31p., 2) CS Faraoani 30p., 3) AFC Bubu 26p. (golaveraj 47-15), 4) CSM Moinești 26p. (gol. 46-14), 5) ACS Gauss Bacău 22p., 6) Siretu Săucești 19p., 7) Viitorul Nicolae Bălcescu 17p., 8) Bamirom Dumbrăveni 15p., 9) Voința Bacău 12p., 10) Flamura Roșie Sascut 7p., 11) Unurea Bacău 4p., 12) Viitorul Dămienești 0p.

Seria 2

Rezultatele etapei 10/ prima din retur: Măgura Târgu-Ocna- AS Măgura Cașin 0-1, AS Bârsănești- Vulturul Măgirești 11-0, Bradul Mânăstirea Cașin- Voința Oituz 5-2, Gloria Zemeș- UZU Dărmănești 4-0. CS Dofteana a stat.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 22 martie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- CS Dofteana. Ora 15.00: UZU Dărmănești- Bradul Mânăstirea Cașin. Duminică, 23 martie, ora 11.00: Voința Oituz- Măgura Târgu-Ocna, AS Măgura Cașin- AS Bârsănești. Gloria Zemeș stă.

Clasament: 1) AS Bârsănești 27p., 2) Vulturul Măgirești 21p., 3) AS Măgura Cașin 16p., 4) CS Dofteana 15p., 5) Gloria Zemeș 12p., 6) UZU Dărmănești 9p., 7) Voința Oituz 8p., 8) Bradul Mânăstirea Cașin 7p., 9) Măgura Târgu-Ocna 3p.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img