Seria I va continua cu numai 12 echipe
Criza financiara continua sa faca ravagii in esaloanele fotbalistice inferioare. Pornita la drum cu un numar impar de echipe, 13, Seria I a ligii a treia, din care fac parte si Sport Club, Aerostar si CSM Moinesti, va continua in formula redusa, cu doar 12 formatii. Si asta pentru ca FCM Husi s-a retras din campionat la mijlocul acestei saptamâni, ca urmare a problemelor de ordin economic si de infrastructura. „Am decis sa ne retragem din campionat pentru ca nu avem sprijinul nimanui. Singurul lucru pe care-l doream din partea Primariei era sa-si dea acordul pentru omologarea terenului. Cei de la Primarie le-au transmis, in schimb, jucatorilor sa se duca la munca”, a declarat presedintele FCM Husi, Adrian Samson, pentru publicatia Vremea Noua. Husenii isi amânasera primul joc de campionat, cu Sporting Suceava, iar in etapa a treia nu s-au prezentat. Singurul meci disputat a fost in runda a doua, când au cedat cu 6-0 la Galati, in fata Otelului II.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.