5 noiembrie 2024

Fotbal/ Liga a III-a: FC Dinamo Bacău, afiliată la FRF

Nou promovata antrenată de Andrei Întuneric va juca partidele de pe teren propriu din eșalonul al treilea la Săucești

Promovată în premieră în eșalonul al treilea, FC Dinamo Bacău se pregătește să facă față rigorilor campionatului ce va debuta la finalul acestei luni. Gruparea condusă de Remus Pozînărea a trecut cu bine peste procedura de licențiere, afiliindu-se la Federația Română de Fotbal.  „Procedura este una stufoasă, dar important este că am parcurs-o fără probleme, astfel încât ne vom putea alinia la startul campionatului de ligă a treia. Este un nou început pentru clubul nostru înființat în urmă cu doar patru ani”, a explicat Remus Pozânărea.



Pe lângă îndeplinirea altor criterii, cum ar fi omologarea stadionului din Săucești, cel care va găzdui meciurile de acasă ale lui Boghian și compania, FC Dinamo Bacău a depus și garanția de 20.000 lei impusă de FRF divizionarelor C. „Suma nu este mică, însă știm că ne va fi restituită la finalul campionatului, cu condiția să începem și să încheiem competiția. În ceea ce ne privește, nu am fi mizat pe obiectivul numit promovare, dacă nu am fi fost încrezători că vom face față problemelor de ordin financiar pe care le impune participarea în Liga a III-a.

Deocamdată, nu avem bugetul consolidat- și nu vorbim de sume mari, ci mai degrabă de un buget de avarie, pe care-l estimăm undeva la 40.000 de euro- dar sperăm ca sponsorii la ușa cărora am bătut și vom bate în continuare să înțeleagă că FC Dinamo Bacău poate reprezenta o oportunitate fotbalistică pentru mulți dintre copiii Bacăului. Și nu mă refer doar la jucătorii de la propriul nostru centru de copii și juniori, ci și la juniori de la alte cluburi din oraș, cărora FC Dinamo Bacău le-ar oferi astfel continuitate la nivel fotbalistic. Sincer, mă așteptam la un feed-back mult mai pozitiv din partea mediului de afaceri privat, dar noi nu ne pierdem speranța.

Am convingerea că dacă vom trece cu bine peste primul an de C, am configura acea stabilitate și acea identitate de care are nevoie FC Dinamo Bacău la nivel de Liga a III-a”, a spus Pozînărea, care a adăugat că „totodată, suntem dispuși să oferim un loc ca membru în Consiliul Director al clubului tuturor celor care ar putea asigura un sprijin financiar stabil pentru FC Diinamo Bacău”.

În plan strict sportiv, FC Dinamo Bacău și-a remaniat lotul. Numeroase plecări (Furtună, Țapu, Iosub, Panainte, Matei, Pașcu, Măghinici), puține sosiri. „Deocamdată, avem în pregătiri trei juniori de la Piatra Neamț, dintre care unul de la Ceahlăul și doi de la LPS. Încă nu au fost legitimați, dar consider că, având în vedere și criteriile de eligibilitate impuse de FRF, ei ne-ar putea ajuta. Deocamdată, nu stăm foarte bine la capitolul lot, dar nu dezarmăm”, a subliniat antrenorul Andrei Întuneric.

Învinsă cu 4-0 de Aerostar într-un amical, FC Dinamo Bacău va susține în perioada rămasă până la startul de campionat încă două partide-test, ambele cu alte divizionare C: sâmbăta aceasta, la Râmnicu-Sărat, iar sâmbăta viitoare, cu CSM Pașcani.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri